Banca Naţională a României (BNR) a anunțat majorarea indicelui ROBOR, de la 5,76% pe an cât a fost în şedinţa precedentă, la 5,94% pe an.
Potrivit ultimelor date transmise de BNR, indicele ROBOR la șase luni a crescut de la 5,76% pe an, la 5,94% pe an, iar ROBOR la 12 luni a crescut la 6,02%/an, de la 5,92%.
Majorarea anunțată de BNR îngreunează situația datornicilor la bancă. Mai exact, când ROBOR-ul crește, crește și rata.
„Această dobândă bancară, în momentul în care crește, îți crește rata.
Citește și: VIDEO Întâlnire pe buget între premier și guvernatorul BNR. Deficitul bugetar, în scădere pentru 2026
În prezent, economistul a explicat că dată fiind situația actuală economică din România și împrumuturile statului, oamenii încep să-și consumele economiile și rezervele pe care le au.
„În primul rând pentru că statul continuă să se împrumute foarte mult. Statul se împrumută foarte mult, iar mai puțin persoanele fizice. Banii albi pentru zile negre: Sunt oameni care rămân fără loc de muncă, au dificultăți în a-și plăti facturile, și atunci apelează la rezerve, la depozitele pe care și le-au făcut, pentru a-și ține consumul cât de cât la nivel normal și cheltuielile fixe. În astfel de momente, preferabil ar fi să nu duci o viață pe credit”, a mai declarat economistul.
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile românești se împrumută între ele în lei. Creșterea indicelui ROBOR este influențată de o combinație de factori fundamentali (economici) și conjuncturali (de piață). Mai exact, indicele ROBOR se majorează în funcție de rata dobânzii de politică monetară a BNR, inflație, lichiditatea din sistemul bancar, cererea și oferta de pe piață, politica fiscală sau deprecierea leului.