1 din 2 | Indiciile care ar putea schimba întreaga anchetă de la Ferma Dacilor. Dovezile care arată că focul a fost pus intenționat de o „mână criminală”
2 din 2 | Indiciile care ar putea schimba întreaga anchetă de la Ferma Dacilor. Dovezile care arată că focul a fost pus intenționat de o „mână criminală”
Apar noi informații în cazul tragediei de la Ferma Dacilor. Spusele patronului Cornel Dinicu par să se adeverească și indiciile prezentate la România TV conduc spre ideea că focul ar fi fost pus de o „mână criminală”.
În apropierea corpului de clădire care a ars sunt mai multe căsuțe din lemn cu acoperiș de stuf, care nu au fost cuprinse de flăcări, fiind ignifugate în primăvara lui 2023 cu aceeaşi substanţă cu care a fost tratată întreaga construcţie de la Ferma Dacilor.
Filmările din seara incendiului surprind scântei mari pe acoperișul uneia dintre căsuțe, fără ca aceasta să fie afectată.
Noi detalii în cazul de la Ferma Dacilor!
Un alt aspect prezentat de România TV care indică că focul nu a pornit de la o problemă electrică este reprezentat de faptul că tablourile aflate în curte au siguranțe automate. Aceste siguranțe, în caz de scurtcircuit sau fluctuații puternice, sar, lucru care nu s-a întâmplat.
Această ipoteză a fost prezentată de patronul pensiunii Cornel Dinicu încă din prima zi.
Trei martori a căror identitate este protejată sunt pregătiți să depună mărturie faptul că incendiul a fost pus intenționat. Avocatul Bogdan Aanei a declarat recent la România TV, că acești martori sunt persoane apropiate fermei și pot da detalii importante care susțin ipoteza unui incendiu pus.
„Există trei martori, dar în acest moment, identitatea lor este confidențială, care urmează să fie audiaţi tocmai pentru a demonstra ipoteza dezvoltată de domnul Cornel Dinicu că incendiu a fost provocat de o mână criminală.
Cu siguranță sunt persoane care cunosc activitatea desfășurată la fermă, dar nu le cunosc identitatea și nu pot să vă dau detalii suplimentare”, a declarat Bogdan Aanei.
Cornel Dinicu, proprietarul Fermei Dacilor, este de părere că este nevinovat, ceea ce susține și avocatul său.
Bogdan Aanei a criticat decizia arestului preventiv luată împotriva lui Cornel Dinicu, spunând despre aceasta că este excesivă și are în vedere dificultatea dosarului și a probelor care vor fi adunate și analizate.Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.
A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.
Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.