Informații oficiale. Coronavirus - Mai mult de 10.000 de cazuri au fost înregistrate în Statele Unite dintre care 154 de morţi
Statele Unite au depăşit, joi, pragul de 10.000 de cazuri de Covid-19 dintre care 154 de decese, conform Universităţii John Hopkins, scrie AFP.
Statele Unite reprezintă a şasea ţară din lume cu cazuri confirmate, după China, Italia, Iran, Spania şi Germania, urmate de Franţa şi Coreea de Sud.
La nivel mondial, sunt peste 200.000 de cazuri. Noul coronavirus a cauzat moartea a mai mult de 9.000 de persoane, potrivit unui bilanţ al AFP care citează cifre oficiale.
Autorităţile americane sanitare au anunţat că se aşteaptă ca numărul de cazuri din Statele Unite, care acum depăşeşte 10.700, să crească în zilele care vin, pe măsură ce se fac testări.
Citeste si: Informații oficiale. 277 de persoane din România au fost infectate cu coronavirus
După ce s-a răspândit pe coasta de vest a Statelor Unite, în special în statul Washington, care are în continuare cel mai mare număr de decese, statul New York a înregistrat cel mai mare număr de cazuri confirmate (peste 4.000).