Interventie a autoritatilor pentru salvarea a 22 de turisti, intre care noua copii, care au ramas blocati in zona montana
Mai multe echipaje de jandarmi, salvamontisti, politisti si localnici intervin in judetul Valcea pentru salvarea a 22 de turisti care au ramas blocati la o cabana din apropierea Varfului lui Roman, in zona Horezu. intre turisti se afla si noua copii, dar nimeni nu a solicitat ajutor medical.
Potrivit reprezentantilor Politiei Judetene Valcea, mai multe echipaje de jandarmi, salvamontisti, politisti si localnici intervin pentru salvarea a 22 de persoane care au ramas blocate la o cabana din apropierea Varfului lui Roman, in zona Horezu.
Persoanele respective au petrecut Revelionul la cabana, iar in cursul zilei de marti au fost avertizate ca urmeaza sa ninga, insa au preferat sa mai ramana.
Miercuri au dorit sa plece, insa nu pot sa se deplaseze cu masinile.
Intre turisti sunt si noua copii, dar nimeni nu a solicitat ajutor medical pana la ora transmiterii acestei stiri.
In zona se intervine pentru deszapezire, astfel incat turistii sa poata pleca cu masinile.