Intervenții chirurgicale de implant cerebral la Spitalul Universitar pentru tratarea crizelor de epilepsie

Ioana Mîndruță, soția lui Lucian Mîndruță, medic primar specializat în epileptologie generală, a coordonat, zilele trecute, o intervenție medicală extrem de complexă, la Spitalul Universitar din București.

Radu C. Munteanu, joi 20 februarie 2020 , 08:56

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Deschiderea Blocului Operator Central de la Spitalul Universitar de Urgență București a permis medicilor să realizeze și operații de implantare intracerebrală de electrozi pentru delimitarea și ablația focarului epileptic, devenind astfel singurul centru din România pot fi tratați prin proceduri microchirurgicale sau prin neurostimulare.

Citeste si: Nou standard în chirurgia cardiacă, la Spitalul Universitar din București! Un medic celebru face operatii incredibile

Citeste si: Daniela Crudu, bătută cu sălbăticie! Vedeta a fost călcată în picioare! Exclusiv

Citeste si: Primul pacient care a beneficiat de heliportul Spitalului Universitar! VIDEO

Un rol foarte important în tot acest proces îl are existența Laboratorului de Epileptologie de la Spitalul Universitar de Urgență București. "Această unitate de monitorizare a epilepsiei are capabilitatea de a înregistra pacienți pe lungă durată și de a face înregistrări video EEG de lungă durată. Acest nucleu de epilepsie are 4 aparate care pot monitoriza pacientul chiar și săptămâni în șir, zi și noapte, cu personal competent și cu posibilități tehnologice de a duce până la capăt aceste monitorizari de lungă durată", spune dr. Ioana Mîndruță, medic primar specializat în epileptologie generală și evaluare prechirurgicală la Unitatea de Monitorizare a Epilepsiei și Somnului, Laboratorul de Neurofiziologie Clinică din cadrul SUUB.

"Se face o planificare atentă folosind softuri speciale dedicate care generează un model al unei fixturi stereotactice. Aceasta este folosită pentru a ghida electrozii conform traiectoriei planificate și este personalizată, având la bază unui set de coodonate unic pentru fiecărui pacient. Grupul nostru a contribuit la dezvoltarea modelului digital al platformei, care acum este folosit în mai multe centre din SUA și din alte țări", a declarat Andrei Barborică, fizician medical.

La intervenția chirurgicală participă medici neurologi, medici neurochirurgi și fizicieni medicali, lucrând în permanență după măsurători precise făcute în concordanță cu setul de coordonate stereotactice furnizate de software-ul de planificare chirurgicală.

"Platforma care se fixează pe capul pacientului conține ghidajele pentru traiectoriile electrozilor, iar în timpul intervenției neurochirurgul plasează fiecare electrod în ghidajele fixturii stereotactice și ajustează pozițiile prinderilor electrozilor în funcție de măsurătorile intraoperatorii", a explicat dr. Ioana Mîndruță.

"O dată ce au fost implantați electrozii intracranieni cât și electrozii de scalp, pacientul face un examen CT, se văd traiectoriile electrozilor, apoi se coregistrează, cu un software special, imaginea de la tomograf cu RMN-ul pacientului obținut anterior de intervenție, pentru a vedea exact structurile, țintele în care au ajuns acești electrozi și traiectul de pe care înregistrează. Observăm cum sunt dispuși într-o rețea tridimensională care urmărește să țintească structurile care generează crizele pacientului și să ne aducă informații despre eventualele funcții cerebrale care nu pot fi afectate în urma ablației focarului epileptic (...) Înregistrăm semnalele intracraniene pe 128 de canale electroencefalografice, zi și noapte, timp de minimum 10 zile. În acest interval vom înregistra atât traseul de veghe, traseul de somn, cât și crizele pacientului și vom stimula creierul cu protocoale de stimulare acceptate internațional care constituie o rutină de examinare a creierului și care nu produc leziuni intracerebrale, dar care sunt capabile să ne dea informații privind funcțiile care se găsesc în zonele unde avem plasați electrozii. Tot acest efort se va solda cu două hărți. Este harta zonelor care produc crizele epileptice ale pacientului și harta funcțiilor cerebrale care se găsesc în zonele respective și apoi decidem, în echipa multidisciplinară, dacă ablația focarului epileptic nu va produce niciun fel de deficite suplimentare pacientului”, a mai spus dr. Ioana Mîndruță.

În majoritatea situațiilor focarul epileptic este în afara unor funcții cerebrale și atunci medicii pot să intervină. "Pe electrozii intracranieni care înregistrează din structurile ce generează crizele epileptice putem induce leziuni prin electrocoagulare. Aceste mici leziuni produc o inactivare a unor zone critice din focarul epileptic sau deconecteaza focarul de restul structurilor cu care funcționa într-o coerență producând acele crize. În urma acestei etape, crizele sunt mult reduse sau chiar vindecate”, spune dr. Ioana Mîndruță.

Recent, o echipă multidisciplinară formată din dr. Ioana Mîndruţă, medic primar neurolog, dr. Tudor Cornel, medic primar neurochirurg, dr. Aurelia Dabu, medic primar neurochirurg, dr. Ioana Grămescu, medic primar ATI, dr. Irina Oane, medic specialist neurolog și Andrei Barborică, fizician medical a efectuat, în Blocul Operator Central de la SUUB, o operație de implantare intracerebrală de electrozi pentru delimitarea și ablația focarului epileptic. 

 

Despre Spitalul Universitar de Urgență București

SUUB este unul dintre cele mai mari spitale de urgență din România de grad IA care are în structura sa peste 45 de secții și compartimente în specialitățile medicale și chirurgicale. Anual aici sunt îngrijiți peste 55.000 de bolnavi în spitalizare continuă, peste 60.000 de bolnavi în spitalizare de zi, iar consulturile în UPU și Ambulatoriul integrat depășesc 300.000 de pacienți în fiecare an. Heliportul Spitalului Universitar de Urgență București a devenit funcțional la începutul lunii decembrie 2019, iar lucrările de construcție la cel mai modern heliport medical în terasă din România au început în luna aprilie a anului trecut. De asemenea, tot anul trecut, la Spitalul Universitar de Urgență București a fost dat în folosință și Blocul Operator Central care are 11 săli dotate cu aparatură medicală de înaltă performanță.

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si