Învățătoarea din Mureș care a transformat școala într-un coșmar. Femeia este acuzată că are un comportament deplasat chiar și în fața elevilor: „I-a scuipat pe câţiva dintre copii”
Este scandal de proporții la o școală din Târgu Mureș, din cauza unei învățătoare care se află în conflict cu un alt cadru didactic.
Totul a început toamna trecută. După conflictul dintre cele două învățătoare, una dintre ele a primit un ordin de protecție pentru o perioadă de șase luni, astfel că cealaltă nu mai avea voie să se apropie de ea.
„O altă învăţătoare de 56 de ani, de la aceeaşi şcoală, ar fi perturbat în mod repetat desfășurarea orelor de curs. De asemenea, împotriva femeii de 56 de ani, a fost emis un ordin de protecţie pentru şase luni”,
Ordinul a expirat de curând, iar cele două învățătoare s-au intersectat din nou pe holuri. Până la un nou scandal a mai fost doar un pas.
Unii părinți spun că învățătoarea agresivă a avut un comportament deplasat inclusiv în fața elevilor, iar cu câteva zile în urmă a și scuipat spre ei.
„Din acel moment stau destul de neliniştiţi când o văd, se feresc, ceea ce nu mi se pare că ar fi neapărat un lucru potrivit”, „A ieşit, i-a văzut, i-a recunoscut ca fiind din clasa la care a mai avut un incident, şi fără să spună nimic, i-a scuipat pe câţiva dintre copii. A adus nişte injurii şi a plecat”, spun câțiva părinți, notează Observator.
Conducerea școlii spune că a luat măsuri în urma sesizărilor depuse până acum. Învățătoarea a fost sancționată cu 10% din salariu pe o perioadă de șase luni, plus interzicerea participării în comisia de examinare.
Părinții spun că atitudinea cadrului didactic nu s-a schimbat, iar tensiunea din sala de clasă este încă foarte prezentă.
O anchetă este în desfășurare, iar părinții cer ca autoritățile să ia măsuri clare în acest caz.