Ioan Chirilă plecase în Franța de doar trei luni. De curând a fost găsit mort, iar rudele încearcă să facă rost de banii necesari pentru a-i aduce trupul acasă.
Tânărul lucra legal la o companie specializată în infrastructură pentru domeniul agricol și a fost de curând găsit în condiții suspecte. Poliția franceză a anunțat familia, dar apropiații nu au primit detalii concrete despre cauzele decesului.
În Botoșani, unde este familia tânărului, cei dragi așteaptă cu sufletul la gură o explicație care să aducă puțină lumină.
Singura certitudine de până acum este că procurorii francezi cercetează moartea bărbatului și au deschis un dosar.
„E moarte suspectă, ori s-a sinucis, ori l-a ucis cineva, noi nu știm nimic. Pe una dintre surorile mele au sunat-o polițiștii din orașul unde se afla el și au anunțat decesul”,
Apropiații încearcă acum să strângă banii necesari și să îi aducă trupul acasă, dar până acum doar prietenii au reușit să contribuie. Situația este cu atât mai dificilă, având în vedere că autoritățile române nu pot să intervină până în momentul în care instituțiile franceze nu emit certificatul medico- legal pe baza căruia se va emite certificatul de deces în România.
Durata procedurii depinde de ancheta demarată de procurorii francezi, ceea ce înseamnă că perioada de așteptare poate să fie mai lungă.