Iohannis, atac dur la adresa PSD: "Se luptă în birourile din Parlament să dea Ardealul ungurilor"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că este incredibil ce se întâmplă în Parlament.

K.B., miercuri 29 aprilie 2020 , 12:31

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege care acordă o autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Preşedintele a acuza că, în timp ce autorităţile se luptă cu pandemia, PSD se luptă în birourile din Parlament să dea Ardealul ungurilor.

Citeste si: Orban: Avem în evaluare toate posibilităţile, de la prelungirea stării de urgenţă, instituirea stării de alertă, emiterea ordinului privitor la epidemie cu risc major şi varianta în care nu va fi necesară nicio formă specială

Citeste si: Florin Cîţu: Astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie de o coordonare a politicilor monetare şi fiscal-bugetare

Citeste si: Doliu în lumea televiziunii din România. A murit răpus de cancer

”Este incredibil ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă o autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD. Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României. În timp ce noi - eu, Guvernul, celelelate autorităţi - ne luptăm cu pandemia de coronavirus, ne luptăm pentru vieţile românilor PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor”, a acuzat preşedintele.

El l-a salutat în limba maghiară pe liderul interimar al PSD, preşedintele Canerei, Marcel Ciolacu, întrebându-l ce i-a promis Viktor Orban în schimbul acestei înţelegeri.

”Jó napot, Ciolacu! Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta Viktor Orban în schimbul acestei înţelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică PSD-istă . De aceea, se înţelege acum mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale naţiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică PSD-istă să hotărască împotriva României şi împotriva românilor. Este inadmisibil aşa ceva. Cât sunt eu preşedintele României, o astfel de lege nu va exista”, a conchis preşedintele.

Ce v-a promis liderul de la Budapesta în schimbul acestei înţelegeri. Asta înseamnă o majoritate toxică. De aceea, se înţelege acum mai bine de ce am vrut alegeri anticipate, nu mai vreau ca problemele importante ale naţiunii să fie decise de PSD, ca această majoritate toxică să hotărască împotriva românilor. Cât sunt eu preşedinte, o astfel de lege nu va exista.

Senatul se reuneşte miercuri pentru a vota împotriva controversatului proiect referitor la autonomia Ţinutului Secuiesc, adoptat tacit la Camera Deputaţilor. Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că PSD nu susţine legea privind autonomia Ţinutului Secuiesc şi va respinge proiectul la Senat, camera decizională, acuzând Guvernul că a transmis un punct de vedere după mai bine de două luni, după ce trecuse termenul de adoptare tacită. "Deşi reprezentanţii PNL mimează acum naţionalismul, chiar ei sunt vinovaţi pentru neîntrunirea la timp a plenului care să respingă această lege", spune el. Adoptarea tacită a proiectului de lege privind autonomiaŢinutului Secuiesc este un troc politic ascuns, între PSD şi UDMR, afirmă liderul deputaţilor PNL, Florin Roman.

 

Proiectul a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor, în condiţiile în care avea avize negative de la comisiile parlamentare de specialitate, precum şi de la Consiliul Legislativ. Şi Guvernul s-a pronunţat împotriva proiectului

Iniţiatori sunt deputaţii UDMR Zsolt-Istvan Biro şi József-György Kulcsar-Terza, care argumentează că înfiinţarea regiunii autonome este o expresie a identităţii istorice a zonei şi va asigura egalitatea de şanse a cetăţenilor şi protecţia identităţii naţionale maghiare. Kulcsar Gyorgy a mai iniţiat un proiect similar, care a fost respins de Camera Deputaţilor în 11 aprilie 2018.

Regiunea autonomă va include judeţele Covasna şi Harghita şi scaunul istoric Mureş.

Autonomia regională este exercitată de Consiliul de Autoadministrare, autoritate publică regională aleasă prin vot universal, egal, direct secret şi liber exprimat precum şi de Comisia de Autoadministrare desemnată de acesta, se arată în proiect.

Printre prevederile incluse în proiect se numără cea potrivit căreia Statutul de Autonomie al Ţinutului Secuiesc, adoptat prin lege, se aprobă prin referendum de către cetăţenii Ţinutului Secuiesc.

 

 

 

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si