Iohannis, despre clanurile interlope: "Nu se poate repara de pe o săptămână pe alta ce s-a stricat în 30 de ani"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, întrebat despre clanurile interlope din România şi despre scandalurile recente, că nu se poate repara de pe o săptămână pe alta ce s-a stricat în 30 de ani, amintind de ”cei trei ani de guvernare PSD în care PSD a încercat cu toată forţa să pună cizma pe gâtul justiţiei”.

Catalina Popa, miercuri 05 august 2020 , 19:18

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

"Asta se vede acum pe străzi"

”Există o preocupare intensă şi la Interne, şi la marile Parchete,  şi la MJ. Nu se poate repara de pe o săptămână pe alta ce s-a stricat în 30 de ani. Sau, dacă vreţi să fiu mai concret şi acid politic, să ne amintim cu tristeţe de cei trei ani de guvernare PSD în care PSD a încercat cu toată forţa să pună cizma pe gâtul justiţiei, să schimbe legile justiţiei. Asta se vede acum pe străzi”, a afirmat Iohannis, întrebat despre faptul că în urmă cu un an CSAT discuta despre clanurile interlope şi chiar în urmă cu o zi s-a ajuns la crimă şi cum poate fi stopat fenomenul.

Citeste si: Premieră în România! O nouă linie de urgență s-a lansat astăzi

Preşedintele a afăugat că actualul guvern vine cu măsuri, dar când ajung în Parlament, ”este aceeaşi majoritate pesedistă care se opune reformei justiţiei”.

Citeste si: Noi condiții pentru românii care vor să ajungă în această țară

O persoană a murit şi o alta se află în spital în stare gravă, în urma unei bătăi între clanuri care a avut loc marţi noaptea în Capitală, incidentul redeschizând discuţia referitoare la clanurile interlope şi la conflictele dintre ele.

Şeful Poliţiei Capitalei, Bogdan Berchet, a anunţat, marţi, că situaţia este sub control, iar instituţia are capacitatea de a gestiona situaţii ca cea apărută după bătaia dintre clanuri din Sectorul 6. În sectoarele 2 şi 5 au fost instituite dispozitive speciale de siguranţă publică, atât fixe, cât şi mobile.

 

Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si