IPJ Ilfov a explicat de ce George Simion și Călin Georgescu nu au putut da declarații din secția de votare

George Simion și Călin Georgescu

George Simion și Călin Georgescu

(Sursa foto: Captură Facebook George Simion)

Un polițist le-a transmis lui George Simion și Călin Georgescu faptul că nu pot da declarații în secția de votare.

George Simon, candidatul la prezidențiale, a mers să voteze la o secție din Mogoșoaia, județul Ilfov. Liderul AUR a mers să își exercite dreptul alături de Ilinca (soția sa), de Călin Georgescu și de soția acestuia, Cristela.

După ce au votat, George Simion și Călin Georgescu au vrut să dea declarații în secția de vot, dar nu li s-a permis să facă acest lucru.

Citește și: VIDEO George Simion, cu Călin Georgescu la urne! Liderul AUR: „Am votat împotriva nedreptăților făcute poporului român”

După ce un polițist i-a transmis că nu pot da declarații în secția de vot, George Simion a spus că: „Nu este foarte frumos ce ați făcut”.

„Până la această oră, procesul electoral s-a derulat în conformitate cu legislația în vigoare, fără niciun fel de incident. În jurul orei 8.15, după exercitarea dreptului la vot de către 4 persoane (familiile Georgescu și Simion- n.r.), în prezența reprezentanților mass-media, președintele biroului electoral al secției de votare a solicitat în mod repetat polițiștilor, care erau în afara localului secției de votare, să asigure continuarea desfășurării în bune condiții

a procesului electoral. În acest sens, președintele a cerut polițiștilor să solicite persoanelor respective să se deplaseze în exteriorul secției, în locul stabilit pentru declarații de presă și să permită celorlați cetățeni să intre pentru a-și exprima opțiunea electorală”, a transmis IPJ Ilfov.

Citește și: Roaep prezența la vot turul 2 alegeri prezidențiale 2025: Vezi online câți români au votat până la această oră!

De asemenea, Poliția menționează faptul că respectiva măsură a fost stabilită de președintele biroului electoral al secției de votare, fiind ulterior afișată la intrarea în secție. Acest proces se întâmplă înainte ca secția respectivă să fie deschisă.

Captură Facebook George Simion.


Editor web
Îți Recomandăm Și...