ÎPS Teodosie, despre ce nu au voie să facă femeile căsătorite: "Cum să îi fie ruşine?"
Arhiepiescopul Tomisului a vorbit despre ce nu au voie să facă femeile căsătorite, pornind de la o întrebare adresată de către una.
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a primit o întrebare adresată de o femeie căsătorită în cadrul emisiunii de radio unde este invitat, potrivit informațiilor transmise de news.ro.
Femeia l-a întrebat pe Arhiepiscopul Tomisului despre cum poate proceda în situația în care își dorește să poarte o eșarfă pe cap la un eveniment, iar familia sa nu o lasă, invocând rușinea.
ÎPS Teodosie i-a răspuns că femeile căsătorite trebuie să își poarte capul acoperit, nepunându-se problema de a stârni rușine în rândul celorlalți.
”Sigur că trebuie să porţi ceva pe cap. O femeie căsătorită nu trebuie să umble cu capul descoperit. Cum să îi fie ruşine? Chiar dacă pune o pălărie, o bască, dar nu e cu capul descoperit. Dacă sunt atâtea mofturi la cineva, acoperiţi-vă cu ceva capul”, a declarat ÎPS Teodosie.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citește și: ÎPS Teodosie, sfaturi pentru femeile abuzate de soți. Ce le îndeamnă pe neveste: „Să îți duci crucea”
De-a lungul timpului, ÎPS Teodosie a făcut mai multe declarații controversate. În cadrul aceleiași emisiunii, Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat de o femeie despre cum ar trebui să reacționeze în cazul soțului care a abuzat-o psihologic.
”După mulţi ani de căsătorie s-a întărit convingerea că cel de lângă mine nu are empatie, aş putea spune că am fost abuzată psihologic. Din cauza lipsei de empatie, în momentele de bucurie, el mi-a adus supărare imediată, iar în momentele în care aveam nevoie de sprijinul lui moral, nu m-a susţinut. Există vindecare? Care este soluţia?”, a fost problema ridicată de o femeie arhiepiscopului Tomisului.
Răspunsul Arhiepiscopului a stârnit o serie de controverse.
Citește și: VIDEO ÎPS Teodosie, proces început cu o amânare. Arhiepiscopul Tomisului respinge acuzațiile de corupție
”Poate exista şi vindecare, dar dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea, să te rogi să suplinească Dumnezeu această lipsă de empatie, pentru că ai un legământ. Soluţia este să nu vă despărţiţi, vindecarea o dă Dumnezeu”, este răspunsul oferit de ÎPS Teodosie.