VIDEO Israelul a bombardat clădiri din capitala Qatarului, Doha. Liderii Hamas, eliminați?

Israelul a lansat marți un atac asupra unor oficiali de rang înalt ai Hamas, au anunțat Forțele de Apărare Israeliene, în timp ce mai multe explozii au zguduit capitala Qatarului, Doha.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat că Israelul a acționat în mod independent în atacul executat marți asupra unor responsabili de rang înalt ai grupării islamiste palestiniene Hamas în capitala Qatarului, Doha.

Potrivit lui Netanyahu, Statele Unite nu au nicio implicare în această operațiune, relatează Times of Israel.

Ministerul de Interne al Qatarului a confirmat că exploziile auzite la Doha au vizat "unul dintre sediile rezidențiale ale Hamas”.

Ministerul adaugă că situația este acum sigură, echipe specializate îndeplinind sarcinile necesare.

Atacul, aparent efectuat cu rachete, a țintit un complex rezidențial din Doha, unde își au reședința negociatori ai Hamas care purtau prin intermediul Qatarului negocieri indirecte cu Israelul pentru o încetare a focului

în Fâșia Gaza.

Potrivit unui reprezentant al Hamas, raidul israelian a fost efectuat când negociatorii acestei grupări erau reuniți la o ședință la care discutau propunerea președintelui american Donald Trump de încetare a focului în Fâșia Gaza.

Armata israeliană a anunțat că, împreună cu serviciul de securitate internă Shin Bet, a efectuat "o lovitură țintită împotriva unor înalți responsabili ai organizației teroriste Hamas", despre care afirmă că au fost implicați în operațiunea militară lansată de această grupare în sudul Israelului pe 7 octombrie 2023.

Într-o declarație oficială, Qatarul a condamnat "atacul laș" al Israelului, adăugând că acesta "constituie o încălcare flagrantă a tuturor legilor și normelor de drept internațional".

O sursă din cadrul mișcării palestiniene susține că liderii vizați de atac ar fi supraviețuit.

Potrivit BBC, există un precedent al acestui ultim atac israelian, deși unul mult mai discret și la scară mai mică.

În 2010, agenți sub acoperire ai agenției de spionaj israeliene Mossad au comis un asasinat în Emiratele Arabe Unite asupra unui înalt oficial Hamas.

Deghizați în jucători de tenis, agenții Mossad au intrat într-un hotel din Dubai și l-au ucis pe Mahmoud Al-Mabhouh, membru fondator al Brigăzilor Izzadeen Al-Qassam ale Hamas.

Înainte de aceasta, a existat și un asasinat eșuat de Mossad asupra unui alt lider Hamas, Khaled Al-Meshal, în Iordania, în 1997.

Premierul Netanyahu a fost implicat direct în operațiunea anti-Hamas din Qatar:

 


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri