Conform Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), în primele șase luni ale anului, din totalul de 4,8 milioane de apeluri la 112, peste 311.000 au fost apeluri abuzive.

O persoană din Olt a sunat de 9.544 de ori, iar alte 44 de persoane au sunat de peste 1.000 de ori.

„Centrele de preluare a apelurilor 112 sunt operative 24/7 pentru a ajuta cetăţenii care au o urgenţă, însă este nevoie să conştientizăm că, doar sunând responsabil la 112, putem beneficia de intervenţii rapide şi eficiente.

Peste 2,2 milioane de apelur i din totalul celor primite în prima jumătate a anului 2020 nu au fost urgenţe, dintre care peste 311.000 au fost apelări abuzive. Cetăţenii au sunat în repetate rânduri în mod abuziv, fără să aibă o urgenţă reală, au făcut glume ori au adus injurii operatorilor, au solicitat informaţii sau au folosit linia de urgenţă în contextul unor evenimente pentru care nu era necesară intervenţia agenţiilor specializate (Ambulanţă, Poliţie, Pompieri, SMURD, Jandarmerie, SALVAMONT etc)”, transmite STS.

„Iulian” a sunat de 1.500 de ori

Un exemplu de apelare abuzivă este cel al unui cetăţean care a sunat de pe o cartelă prepay în Centrul 112 Giurgiu şi se recomanda sub numele de „Iulian”. În doar două luni, „Iulian” a sunat de peste 1.500 de ori la 112 fără a avea vreo urgenţă, invocând diverse motive care nu necesitau intervenţia operativă a echipajelor specializate.

„Iulian” a fost identificat de către poliţiştii giurgiuveni şi a primit o amendă, care l-a determinat să nu mai sune la 112 fără motiv.

O persoană din Ilfov a sunat de 7.573 de ori la 112, o altă persoană din Vaslui a apelat de 6.779 de ori, un cetăţean din Neamţ de 5.695 de ori, iar un altul din judeţul Cluj de 5.563 de ori.

Citeste si: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Citeste si: Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."- wowbiz.ro

Citeste si: Decizie de ultimă oră: Klaus Iohannis a promulgat legea!

„Le reamintim cetăţenilor să sune responsabil la 112! Apelarea abuzivă a Serviciului de urgenţă 112 se pedepseşte cu amendă de până la 2.000 de lei şi până la 200 de ore de activităţi în folosul comunităţii, iar, dacă echipele de intervenţie se deplasează în teren şi constată că a fost alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei şi până la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către personalul Ministerului Afacerilor Interne", precizează STS.

Sfaturi utile pentru cetățeni

1. Sunați la 112 doar când aveți o urgență sau dacă cineva se află într-o situație de urgență. O situație de urgență este aceea în care este necesară intervenția imediată a agențiilor specializate – Ambulanță, Poliție, Pompieri, Jandamerie – atunci când viața, proprietatea sau mediul sunt puse în pericol (incendii, accidente cu victime, persoane inconștiente, probleme medicale grave, agresiuni și alte infracțiuni, inundații, tentative de suicid, tâlhării etc).

2. Blocați telefonul pentru a evita apelarea accidentală (dacă ați sunat din greșeală la 112, rămâneți pe fir și informați operatorul că ați apelat dintr-o eroare).

3. Cooperați cu operatorul 112 atunci când apelați serviciul de urgență. Răspundeți cât mai corect la întrebările pe care acesta vi le adresează, spuneți adresa cât mai exactă a evenimentului și oferiți toate detaliile despre ce s-a întâmplat.

Întrebările pe care vi le adresează operatorul 112 sunt clare și concise şi au ca scop acordarea ajutorului în cel mai scurt timp posibil. Cu cât sunt mai detaliate și corecte informaţiile pe care le furnizați, cu atât mai repede vor putea ajunge echipajele la dumneavoastră.

Citeste si: Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”- kfetele.ro

Citeste si: Descoperirea macabră în Timiș. Un tânăr de 24 de ani, gasit mort pe un câmp. Ar fi fost împuşcat în gât- radioimpuls.ro

Citeste si: Lege împotriva Mafiei pădurilor. Au fost adoptate modificările anti-hoție la Codul Silvic

4. Nu sunați la 112 pentru probleme non-urgente! Apeluri non-urgente reprezintă acele situații în care nu este nevoie de intervenția imediată a echipajelor Ambulanței, Poliției, Pompierilor sau ale Jandarmeriei. Apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent, pe linie poate aștepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor!

5. Nu apelați numărul de urgență pentru a face glume, farse, pentru a adresa injurii operatorilor, pentru a solicita diverse informații care nu fac obiectul unei intervenții de urgență (starea vremii, mersul trenurilor, ora exactă, date de contact ale autorităților etc.)


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si