Jandarm, găsit împușcat în cap la centrala de la Cernavodă

Jandarm, găsit împușcat în cap în timp ce trebuia să păzească centrala nucleară

Incident grav la centrala de la Cernavodă: un jandarm a fost găsit împușcat în cap, marți dimineața. El ar fi încerat să își ia singur viața. Subofițerul a fost transferat de urgență în Capitală, starea sa fiind extremde gravă.

În această dimineață, un jandarm din cadrul Unității Speciale de Pază Cernavodă, care intrase în serviciul de pază, a încercat să își ia viața trăgând un foc cu armamentul din dotare, în zona capului, transmite Antena 3.

UPDATE 14.00. Subofițerul, cu o vechime în serviciu de peste 21 de ani, "are la activ trei misiuni internaționale, iar la ultima evaluare psihologică, din luna septembrie a anului 2020 a fost declarat apt.”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanții Jandarmeriei Cernavodă.

Se pare că avea probleme familiale, acesta fiind în proces de divorţ. Deși a fost testat psihologic în luna septembrie 2020, nimic nu a dat de bănuit că ar suferi de depresie. Potrivit colonelului Nicolae Dan, de la Unitatea Specială de Jandarmi Cernavodă, jandarmul se afla în proces de divorț.

 

Jandarmul aparține Unității Speciale de jandarmi. Aceasta se subordonează direct Inspectoratului General de Jandarmi București.

Bărbatul în vârstă de 44 de ani trecuse recent printr-un divorț. În urma celei mai recente evaluări psihologice, jandarmul a fost declarat apt pentru serviciul de pază pe care-l îndeplinea.

Citeste si: Au fost confirmate primele cazuri de infectare cu varianta braziliană de COVID-19 în România

Jandarm împușcat în cap în timp ce păzea centrala nucleară

Primul apel către serviciile de specialitate a fost făcut la ora 07.47. La fața locului au fost trimise mai multe ambulanțe și un elicopter SMURD.

Subofițerul a fost preluat de către un elicopter SMURD și transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor.

Conform Digi24, din primele informații, bărbatul este inconștient, iar starea lui este instabilă.

Ancheta va fi preluată de procurori militari.

Ce spune Janrarmeria despre incidentul de la Cernavodă

Potrivit primelor informații, jandarmul s-ar fi închis într-o cameră, unde a încercat să își ia viața.

Nicolae Dan, purtător de cuvânt unitatea de jandarmi Cernavodă, a confirmat presei că jandarmul s-a izolat într-o anumită cameră din complex și acolo a avut loc tentativa de sinucidere.

”În momentul de față pot să vă confirm că avem un incident la nivelul Unității Speciale. Un coleg, jandarm, din informațiile pe care le am până acum, o posibilă tentativă de suicid. Colegul nostru a intrat în serviciu astăzi, de dimineață, nu a prezentat niciun indiciu că ar fi urmat o asemenea tragedie. Colegul făcea parte dintr-o echipă de intervenție și la un moment dat s-a izolat într-o anumită cameră și acolo s-a întâmplat.

Nu cunoaștem, deocamdată, ce l-a împins spre un asemenea gest”, a declarat purtătorul de cuvânt al unității de jandarmi Cernavodă la Antena 3.


Autor

Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.

A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.

Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri