Vicepreședintele SUA JD Vance este de părere că Europa trebuie să se descurce singură, cu minim suport american, în fața amenințării lui Vladimir Putin.
Vicepreședintele Statelor Unite, J.D. Vance, a declarat miercuri, într-un interviu la postul de televiziune Fox News, că țările europene trebuie să își asume "cea mai mare parte a poverii" pentru a garanta securitatea Ucrainei. "Este continentul lor", spune Vance.
"Europa trebuie să joace rolul central"
"Nu cred că ar trebui să ne asumăm totul. Cred că trebuie să ajutăm, dacă este necesar, pentru a opri războiul și crimele. Dar cred că trebuie să ne așteptăm, iar președintele Trump cu siguranță se așteaptă, ca Europa să joace rolul central", a declarat JD Vance.
Indiferent de forma pe care o va lua acordul de pace, "europenii vor trebui să-și asume cea mai mare parte a poverii. Este continentul lor, este securitatea lor, iar președintele a fost foarte clar- ei vor trebui să își intensifice eforturile", a adăugat vicepreședintele american.
JD Vance a precizat că Rusia vrea o parte din teritoriul ucrainean, "majoritatea acesteia fiind ocupată de ei, dar și ceva ce nu au ocupat".
Joker of the year! Vance shared how he tried to “break the ice” during his meeting with Zelensky
“I said, Mr. President, so long as you behave, I won't say anything. And he just chuckled a little bit, and it was a good little icebreaker.”
📌This was essentially the first… pic.twitter.com/K3zLbY0kEF — NEXTA (@nexta_tv) August 21, 2025
Rusia ocupă aproximativ o cincime din Ucraina, iar Trump a spus că "schimbul de teritorii" vor fi cruciale pentru orice soluție.
Ucraina se opune cedării oricărui teritoriu, o poziție despre care președintele Volodimir Zelenski a spus că este înscrisă în Constituția țării.
Președintele american Donald Trump vrea să încheie un acord de pace pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina, care durează de trei ani și jumătate.
Una dintre prioritățile Ucrainei este garantarea securității împotriva agresiunii ruse. Trump a spus că nu va desfășura trupe americane acolo, potrivit Agerpres, dar ar putea oferi sprijin aerian american.