Jo Mersa Marley s-a stins din viață la 31 de ani. Nepotul lui Bob Marley a fost găsit mort în maşină

Jo Mersa Marley s-a stins din viață la 31 de ani. Nepotul lui Bob Marley a fost găsit mort în maşină

(Sursa foto: colaj Facebook )

Unul dintre nepoţii celebrului cântăreț Bob Marley, interpretul reggae Jo Mersa Marley, s-a stins din viață la vârsta de 31 de ani, a transmis presa din SUA, potrivit AFP.

Joseph Marley, cunoscut sub numele de Jo Mersa Marley, s-a stins din viață la vârsta de doar 31 de ani. Nepotul lui Bob Marley şi fiul lui Stephen Marley, era interpret de reggae, conform revistei Rolling Stone. Momentan, cauza decesului nu a fost dezvăluită.

Citește și: Emoționant! Povestea impresionantă a medicului Alexandru Pesamosca, îngerul păzitor al copiilor bolnavi: „Astea împliniri domnule. Nu vile, mașini sau mai știu eu ce!”

Mai multe surse, printre care TMZ, transmit că ar fi vorba despre astm. Conform postului de radio caraibian WZPP Radio, Jo Mersa Marley ar fi fost găsit în maşina sa marţi, 27 decembrie 2022, la orele dimineții. De asemenea, postul de radio a precizat că el era căsătorit şi are o fiică. 

Mesajul de condoleanţe care a uimit pe toată lumea

Andrew Holness, prim-ministrul jamaican,  s-a declarat pe Twitter "profund întristat" în urma anunţului referitor la moartea artistului şi a prezentat condoleanţe părinţilor acestuia, Stephen şi Kerry.

"Sunt profund întristat de vestea morţii artistului Joseph Marley, fiul starului reggae Stephen Marley şi nepotul superstarului reggae Bob Marley", a fost mesajul Andrew Holness, pe Twitter.   "Moartea sa prematură, la vârsta de 31 de ani, este o mare pierdere pentru următoarea generaţie de muzicieni", a adăugat acesta." Fie ca el să găsească odihnă veşnică în timp ce plângem pierderea lui...".

Citește și: Bianca Dăgușanu este o mamă devotată. Diva i-a făcut fiicei sale un cadou cu totul special

Născut în Jamaica în 1992, Jo Mersa Marley s-a mutat la Miami pe vremea când avea doar 11 ani, conform junaliștilor de la  News. Tatăl său, Stephen Marley, a făcut parte din Ziggy Marley and the Melody Makers, un grup înfiinţat împreună cu fraţii şi surorile sale Ziggy, Sharon şi Cedella Marley.

Jo Mersa Marley a crescut înconjurat de muzică şi de muzicieni. 

După liceu, el a făcut studii de inginer de sunet lansându-şi propriile proiecte muzicale, potrivit revistei People. Primul său EP, „Comfortable”, a fost lansat în anul 2014. Al doilea, intitulat „Eternal”, a apărut în anul 2021.

Citește și: VIDEO- Vedetele internaționale s-au bucurat de magia Crăciunului. Iată cum au sărbătorit ele


Autor

Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.

Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.

Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri