Joe Biden, preocupat de acțiunile militare ale Chinei în Taiwan

Președintele american Joe Biden și-a exprimat îngrijorarea cu privire la acțiunile Chinei în regiunea din jurul Taiwanului. El a spus că dragonul se mișcă cât de mult poate, dar nu poate face nimic mai mult decât atât

Author: Sorin Negru luni 08 august 2022 , 21:03

joe biden

„Nu sunt îngrijorat, ci preocupat de faptul că ei se agită atâta", a declarat liderul de la Casa Albă.

[Sursa foto: Twitter]
DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Președintele american Joe Biden și-a exprimat luni preocuparea cu privire la acțiunile Chinei în regiunea din jurul Taiwanului.

„Nu sunt îngrijorat, ci preocupat de faptul că ei se agită atâta", a declarat liderul de la Casa Albă.

Citeste si: China își arată mușchii în jurul Taiwanului

El a adăugat că statul chinez face o demonstrație de forță, dar nu poate face nimic mai mult decât atât, informează CNN. "Nu cred să facă mai mult decât sunt pe cale să facă”, a declarat Biden unor jurnalişti. 

China și-a prelungit exercițiile militare în jurul Taiwan-ului 

Armata chineză a anunţat luni că îşi va continua exerciţiile militare în apropiere de Taiwan, în semn de protest faţă de vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, în insula revendicată de Beijing.

Citeste si: Un nou război rece. China pune capăt cooperării cu SUA în mai multe domenii

"Armata Populară de Eliberare(...) continuă să desfăşoare exerciţii practice interarme în spaţiul maritim şi aerian din jurul Taiwanului, concentrându-se pe operaţiuni comune antisubmarin şi de asalt pe mare", a indicat într-un comunicat Comandamentul din teatrul de operaţiuni Est.

China a început joi, a doua zi după plecarea preşedintei camerei inferioare a Congresului american, nr.3 în administraţia de la Washington, manevre cu "muniţie reală" în şase zone extinse în imediata apropiere a Taiwanului.

Citeste si: Un nou butoi cu pulbere stă să explodeze. China anunţă ”lovituri cu rachete de precizie” în strâmtoarea Taiwan

Exerciţiile militare în această configuraţie urmau să se încheie duminică la mijlocul zilei (04:00 GMT), potrivit administraţiei chineze de securitate maritimă. Dar manevrele continuă şi luni, conform acestui anunţ al armatei chineze.

Armata chineză a lansat cele mai importante exerciţii militare din istoria sa, trimiţând avioane de vânătoare, nave de război şi rachete balistice în ceea ce analiştii consideră drept o simulare a blocării şi invadării Taiwanului, comentează la rândul său AFP.

Secretarul de stat american, Antony Blinken, denunţase "disproporţia totală"- potrivit acestuia- a reacţiei chineze şi în special a acestor manevre, în cursul cărora au avut loc tiruri cu muniţie reală.


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si