Iohannis, mesaj de Ziua Copilului: ”Sărbătorim 1 Iunie în condiţii neobişnuite"

Preşedintele Klaus Iohannis, transmite copiilor în mesajul de Ziua lor,că ştie cât de greu le-a fost în aceste luni, că au făcut eforturi extraordinare exprimându-şi încrederea că aceste încercări îi vor face mai puternici şi că nu vor lăsa nimic să stea în calea ambiţiilor lor.

A.M.S., luni 01 iunie 2020 , 11:48

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

    Preşedintele i-a invitat pe copii ca, prin respectarea regulilor sanitare, să fie aliaţii săi în această luptă împotriva virusului .

    ”Anul acesta sărbătorim 1 Iunie în condiţii neobişnuite, întrucât trebuie să facem faţă cu toţii, de la mic la mare, luptei cu virusul care ne poate pune sănătatea în pericol. Ştiu cât de greu v-a fost în aceste luni, departe de colegi, de prieteni, de activităţile pe care le făceaţi zilnic cu plăcere. Aţi făcut eforturi extraordinare şi v-aţi adaptat şcolii online, înţelegând astfel că educaţia rămâne la fel de importantă în tot acest timp. Vă mulţumesc pentru că aţi fost înţelegători şi că i-aţi protejat pe cei dragi, pe părinţi şi mai ales pe bunici, care sunt cei mai vulnerabili în faţa bolii”, afirmă preşedintele.

    Iohannis, mesaj de Ziua Copilului: ”Sărbătorim 1 Iunie în condiţii...

    Citeste si: Măsuri 1 iunie 2020: A doua etapă de relaxare: Ce avem voie să facem?

    El le urează succes celor care vor susţine în curând examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat, declarându-se convins că se vor descurca foarte bine.

    ”Am încredere că aceste încercări vă vor face mai puternici şi că nu veţi lăsa nimic să stea în calea ambiţiilor voastre. Dragi copii, Prin respectarea regulilor sanitare, fiţi aliaţii mei în această luptă împotriva virusului şi vă asigur că împreună vom depăşi cu bine această perioadă!”, conchide preşedintele.

    Citeste si: La mulţi ani de 1 iunie! Imagini, mesaje şi felicitări de Ziua Copilului

    Citeste si: Mesaje de Ziua Copilului 2020. Mesaje de 1 iunie. Cele mai frumoase urări despre copilărie

    Citeste si: Ce se întâmplă de la 1 iunie. Ce trebuie să știi

    Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
    Te-ar putea interesa si