Klaus Iohannis, optimist dupa intreruperea discutiilor privind tratatul CETA: "Negocierile cu Canada privind ridicarea vizelor vor continua independent de soarta acordului"

Klaus Iohannis, optimist dupa intreruperea discutiilor privind tratatul CETA: "Negocierile cu Canada privind ridicarea vizelor vor continua independent de soarta acordului"

Presedintele Klaus Iohannis s-a declarat optimist in legatura cu negocierile UE – Canada privind acordul de liber schimb CETA, desi presa belgiana a anuntat esecul discutiilor dintre ministrul canadian al Comertului, negociatorii canadieni si europeni.

Seful statului a declarat vineri seara in avionul cu care s-a intors de la Bruxelles ca negocierile cu partea canadiana pentru ridicarea vizelor vor continua independent de soarta acordului de liber schimb cu Canada, potrivit hotnews.ro.

Totodata, Klaus Iohannis a precizat ca nu exista un orizont de timp pentru finalizarea acestor discutii.

Desi toate cele 28 de state europene si-au aratat sprijinul pentru Acordul Economic si Comercial UE-Canada (CETA), executivul belgian a anuntat ca nu îsi poate da consimtamantul în lipsa sustinerii din partea celor cinci subunitati federale si a provinciei Valonia, care s-a pozitionat

în opozitie clara fata de CETA.


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri