Iohannis: Vedem că peste tot această pandemie accelerează şi locurile devin foarte puţine până şi în state unde toată lumea a crezut că sistemul sanitar face faţă la orice şi vedem că nu mai este chiar aşa
Preşedintele Klaus Iohannis a dat asigurări, marţi, că numărul paturilor la terapie intensivă pentru bolnavii de COVID-19 va creşte în continuare şi a arătat că ţările în care pacienţii grav bolnavi ar putea fi transferaţi vor fi cunoscute la momentul în care Ministerul Sănătăţii va finaliza demersurile.
Președintele Klaus Iohannis consideră că nu se va trece de un prag-limită în care nu vor fi locuri la ATI pentru pacienții de coronavirus, asta deși România a înregistrat marți un nou record al pacienților în stare gravă din spitalele noastre- aproape 1100.
" Cu siguranţă se vor găsi locuri. Este o temă extrem de complicată, dar importantă.(...) Numărul paturilor a crescut şi va creşte în continuare.
Klaus Iohannis: Din păcate, locurile devin foarte puţine
Iohannis a susţinut că ţările în care ar putea fi transferaţi bolnavi grav vor fi cunoscute când Ministerul Sănătăţii va finaliza demersurile. Preşedintele Iohannis şi-a exprimat însă speranţa că nu se va ajunge la aşa ceva.
" Este prematur să dau acum detalii legate de aceste contacte. Ele vor fi cunoscute atunci când Ministerul Sănătăţii finalizează efectiv demersurile. Din păcate, trebuie să vedem că peste tot această pandemie accelerează şi locurile devin foarte puţine până şi în state unde toată lumea a crezut că sistemul sanitar face faţă la orice şi vedem că nu mai este chiar aşa. Sper să nu ajungem la aşa ceva", a subliniat Klaus Iohannis.
Şase oameni infectați cu COVID-19 au murit pentru că nu au mai avut loc la Terapie Intensivă
Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara trage un semnal de alarmă privind ocuparea locurilor pentru pacienţii cu COVID-19 şi declară că şase persoane au decedat de duminică şi până luni, din cauza lipsei de locuri în Secţia de ATI.
”Suntem într-o situaţie dificilă, Terapia Intensivă deja de câteva zile nu avem loc şi pe Secţie avem cazuri foarte grave care la un moment dat există riscul ca în evoluţia lor să se decompenseze şi neavând terapie intensivă, nu putem să îi punem pe ventilaţie mecanică. Aşa că îi ţinem pe presiune ridicată de oxigen, dar, din păcate, nu este suficient. S-a întâmplat ca în cursul zilei de ieri, până astăzi dimineaţă, să decedeze peste 6 persoane, toţi cu forme foarte grave, internate de clinică, atât în Secţia de Boli Infecţioase, cât şi Pneumofiziologie şi care
Nou record de decese și de pacienți la ATI
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat marți un număr record de pacienți cu coronavirus internați în stare gravă la ATI- 1093, din ce în ce mai aproape de capacitatea maximă a sistemului. Tot marți a fost înregistrat și un nou record de decese în doar 24 de ore, nu mai puțin de 177 de oameni au murit de ieri în urma unor complicații agravate de
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este în Bucureşti 5,11. Patru judeţe au acest indicator peste 6: Sibiu- 6,89, Cluj- 6,56, Sălaj- 6,47, Timiş- 6,38.
Are o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, online și TV, cu specializare în domeniile economic, politic și relații internaționale.
A ocupat de-a lungul timpului poziții de redactor, editor sau editor coordonator în instituții media precum Revista 22, Cariere, Business Standard, Realitatea TV, Gandul. Face parte din echipa stirilekanald.ro din iulie 2020.
Absolvent de Filosofie și Jurnalism, cu masterat în Știintele comunicării, a dezvoltat o pasiune pentru domeniul resurselor umane. Colaborează de 12 ani cu HR Club pentru realizarea Manualului de bune practici în Managementul resurselor umane. În ultimii ani a derulat mai multe proiecte de ghost-writing, cu cărți publicate la edituri de prestigiu din România.