O persoană a fost rănită după ce acoperişul unei anexe s-a prăbuşit sub greutatea zăpezii, vineri seară, în localitatea Vulcan, judeţul Hunedoara.
Persoana a fost prinsă sub dărâmături și chiar în aceste momente echipajele intervin la fața locului.
Acoperișul unei anexe s-a prăbușit peste o persoană
”În urmă cu puţin timp, acoperişul unei anexe situate în localitatea Vulcan, s-a prăbuşit sub greutatea zăpezii.
Citește și: Viscolul continuă să dea bătăi de cap șoferilor din Buzău. Două microbuze sunt blocate
La faţa locului s-au deplasat de urgenţă forţele Detaşamentului de pompieri Petroşani cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi containerul multirisc destinat suportului logistic al intervenţiei, dotat cu accesorii pentru susţinere şi ridicare în situaţii de urgenţă şi forţe ale Gărzii de Intervenţie Lupeni cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD”, a transmis, vineri seară, ISU Hunedoara.
Persoana a fost prinsă sub dărâmături
”Deşi drumul a fost greu accesibil din cauza ninsorii abundente, printr-o intervenţie promptă, salvatorii au extras victima în siguranţă.
Aceasta este conştientă şi cooperantă, a fost evaluată la faţa locului de către paramedicii SMURD şi transportată la spitalul din Lupeni, pentru investigaţii de specialitate”, au mai transmis pompierii.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.