Lege nouă pentru protecția consumatorilor! Comercianții care nu înlocuiesc produsele neconforme, amendați cu până la 25.000 de lei

Lege nouă

(Sursa foto: Captură Stirile KANAL D)

Nicușor Dan a promulgat legea care îi amendează pe comercianții care nu înlocuiesc produsele neconforme.

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat legea care prevede amenzi semnificative pentru comercianţii care nu respectă obligaţia de a înlocui produsele achiziţionate, atunci când cumpărătorul constată că acestea sunt neconforme în termen de cel mult 30 de zile de la data cumpărării. Noile sancţiuni sunt cuprinse între 5.000 şi 25.000 de lei.

Lege nouă pentru protecția consumatorilor

Preşedintele a anunțat promulgarea duminică, printr-o postare pe Facebook.

„Am promulgat săptămâna aceasta legea care introduce amendarea comercianţilor cu sume cuprinse între 5.000 şi 25.000 de lei pentru nerespectarea obligaţiei de a înlocui produsele achiziţionate, fie fizic, fie online, atunci când cumpărătorul constată o neconformitate în termen de cel mult 30 de zile de la achiziţie”, a anunţat preşedintele Nicuşor Dan.

Şeful statului a precizat că această modificare legislativă are rolul de a asigura aplicarea corectă a drepturilor prevăzute de lege pentru consumatori şi de a întări protecţia acestora în relaţia cu comercianţii.

Potrivit acestuia, introducerea amenzilor urmăreşte să descurajeze practicile prin care unii comercianţi refuză sau întârzie nejustificat înlocuirea produselor neconforme, deşi consumatorii semnalează problemele în termenul legal de 30 de zile de la achiziţie.

Proiectul de Lege pentru modificarea art. 18 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri a fost iniţiat de 23 de deputaţi şi senatori liberali.

Documentul vizează clarificarea şi întărirea cadrului legal în favoarea consumatorilor, în special în contextul creşterii achiziţiilor online şi al diversificării tipurilor de bunuri cumpărate. Parcursul legislativ al proiectului a inclus adoptarea sa de către Senat, în data de 24 iunie, urmată de votul din Camera Deputaţilor, forul decizional, în data de 29 octombrie. După ce a trecut de Parlament, legea a fost trimisă la preşedinte pentru promulgare. Prin promulgarea de către preşedinte, proiectul devine Legea nr.
190/2025. Noile prevederi se vor aplica comercianţilor care vând produse atât în magazine fizice, cât şi online, aceştia fiind obligaţi să respecte drepturile consumatorilor privind înlocuirea produselor neconforme, în caz contrar riscând amenzi consistente, potrivit News.ro.

Citește și: Un bărbat de 48 de ani, găsit mort la o fermă din Botoșani. Moartea sa, învăluită în mister. Poliția are deja un suspect


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri