VIDEO Lia Savonea, președintele ICCJ, despre decizia CCR: „Independeța justiției nu este negociabilă”. Legea care taie pensiile magistraților este constituțională! Votul a fost de 6 la 3

Decizie istorică a CCR: legea pensiilor speciale este constituțională.

Reacția președintelui Nicușor Dan

Nicușor Dan a avut, de asemenea, o reacție despre decizia CCR. Mai exact, președintele a transmis, pe pagina sa de Facebook, următorul mesaj: „Salut decizia Curții Constituționale privind reforma pensiilor magistraților. Recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, așteptat de societatea noastră.

Asigur toți magistrații că munca lor este respectată, iar importanța lor în arhitectura statului este pe deplin recunoscută”.

 

 

 

Reacția Liei Savonea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Lia Savonea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a reacționat după decizia CCR de a face constituțională legea pensiilor magistraților. ÎCCJ consideră decizia periculoasă pentru independența justiției: „Înalta Curte de Casație și Justiție a epuizat, în plan intern, procedurile legale pentru apărarea independenței magistraților. Reculul grav în planul protecției constituționale nu poate rămâne fără reacție. Independeța justiției nu este negociabilă, iar ICCJ va utiliza toate mijloacele legale și instituționale pentru a o apăra, inclusiv prin sesizarea instituțiilor europene competente”, a transmis Lia Savonea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform Mediafax.

 

Ședința s-a terminat. Legea pensiilor speciale este constituțională

Legea pensiilor speciale este constituțională. Astfel, pensiile magistraților pot fi tăiate. Votul a fost de 6 la 3.

Cei care au votat contra au fost judecătorii propuși de PSD, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Cristian Deliorga.

Reforma pensiilor magistraților este un proiect care a ajuns de mai multe pe masa de discuții a judecătorilor de la Curtea Constituțională a României.

Mai precis, este a șasea oară când judcătorii se întrunesc pe această temă. Ședința va avea loc astăzi, 18 februarie, la ora 11:00.

Citește și: VIDEO Judecătorii Curții Constituționale amână din nou decizia privind pensiile magistraților. Dosarul ar putea ajunge la Curtea de Justiție a Uniunii Europene

Astfel, CCR urmează să analizeze sesizarea făcută de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la noul proiect al Guvernului Bolojan, conform Agerpres.

Ce prevede proiectul

În cadrul proiectului de modificare a pensiilor magistraților adoptat de Guvernul României sunt menționate următoarele menționate următoarele aspecte: mărirea progresivă a vârstei de pensionare la 65 de ani și pensia nu poate să fie mai mare decât 70% din salariul net pe care magistratul l-a primit în ultima sa lună de activitate profesională.

Citește și: VIDEO UPDATE CCR a amânat a patra oară decizia cu privire la legea care vizează pensiile speciale ale magistraților. Noul termen e pe 11 februarie

A șasea ședință pe subiectul pensiilor magistraților

Ședința precedentă a avut loc pe data de 11 februarie, amânându-se pentru a cincea oară decizia în dosarul pensiilor magistraților.

Prezența unuia dintre judecătorii CCR este incertă.

Este vorba despre Gheorghe Stan se află în concediu paternal. Totuși, acesta a venit la ședința precedentă, cea din 11 februarie, potrivit News.ro.

De asemenea, în cadrul ședinței ar trebui ca unul dintre punctele de analizat să fie și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la sesizarea Curții de Justiției a Uniunii Europene. Concret, potrivit ICCJ, legea încalcă dreptul Uniunii Europene, deoarece nu ar fi în concordanță cu principiile proporționalității, egalității, securității juridice și protecției încrederii legitime, conform Agerpres.

Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri