Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care cultivarea, deţinerea, vânzarea drogurilor de risc este pedepsită cu închisoare între 3 şi 10 ani.
Astfel a fost modificată şi completată Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, dar și modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Legea ce pedepsește cu închisoarea cultivarea, deţinerea, vânzarea drogurilor de risc a fost promulgată
"Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele prevăzute la alin. 1 au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi", se arată în lege.
Citește și: Povestea emoționantă a tinerilor care fură orice pentru a face rost de bani pentru droguri
Cei ce introduc sau scot din ţară droguri de risc, fără drept, pot primi o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Dacă acest lucru duce la decesul unei persoane, pedeapsa cu închisoarea este de la 15 la 25 de ani
" Fapta persoanei care, cu intenţie, efectuează fără drept operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii, sau a căror comercializare este permisă de lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.
Citește și: Incredibil! Un traficant de droguri a fost prins de Poliție în timp ce căuta pokemoni pe stradă
Publicitatea făcută oricăror produse, pretinzând în mod credibil că prin consum acestea produc efecte psihoactive, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la un an la 5 ani", mai prevede legea.
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.