Legea salarizarii a fost adoptata de Camera Deputatilor

Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, in calitate de for decizional, proiectul de Lege a salarizarii, cu 188 de voturi ”pentru”, 28 de voturi ”impotriva” si 47 de abtineri.

A.C., miercuri 07 iunie 2017 , 12:31

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Proiectul de lege va merge la presedintele Romaniei pentru promulgare in cazul in care nu va fi atacat la Curtea Constitutionala, insa USR a anuntat de marti seara, dupa adoptarea raportului in Comisia de munca a Camerei, ca intentioneaza sa sesizeze CCR in privinta Legii salarizarii, despre care a spus ca nici acum nu se cunoaste impactul bugetar, iar membrii Guvernului ”improvizeaza” pentru ca nu stiu acest lucru.

”Cu siguranta vom face lucrul acesta (strangere de semnaturi - n.r.). Astazi am si lansat catre juristii nostri in lucru sa stranga toate motivele de neconstitutionalitate din aceasta lege (...) Noi am avut o dezbatere publica cu sindicatele, chiar raportat la prima forma a legii si deja de atunci si noi si sindicatele am spus aceasta lege este neconstitutionala din mai multe motive. Unul, principal este ca daca ne uitam chiar si acum in forma legii, acolo scrie nu are impact bugetar pe anul curent iar pentru urmatorii patru ani la impact bugetar nu este completat nimic. Guvernul habar nu are de fapt si improvizeaza raportat la impactul bugetar al acestei legi”, a declarat deputatul USR Cristian Seidler la finalul dezbaterilor din Comisia de munca pe Legea salarizarii.

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, la dezbaterile din plenul Camerei privind Legea salarizarii unitare, ca vointa Guvernului de a duce lucrurile la capat in aceasta chestiune nu a fost ”suficient de puternica”, efortul Parlamentului contand cel mai mult.

”Legea salarizarii unitare face ordine intr-un sistem in care a dominat haosul, bunul plac si discriminarea. Va fi o ordine bazata pe criterii obiective, cum ar fi valoarea sociala a muncii. Decalajul dintre cele mai mari si cele mai mici salarii care a crescut deopotriva saracia si nemunca pentru ca creat si fenomenul salariilor nedrepte mari a fost redus la o dimensiune rationala care masoara importanta sociala a muncii. In acelasi timp legea aduce o crestere substantiala a salariilor mici. Legea are cateva principii simple care vor fi aplicate de sus pana jos. La munca egala salarii egale, personalul de conducere are salarii mai mari decat cel de executie, cei cu studii superioare au salarii mai mari decat cei cu studii medii”, a spus presedintele Camerei Deputatilor.

Presedintele Klaus Iohannis a apreciat, pe 29 mai, ca ”putin deplasata” speranta ca ar putea cere modificarea Legii salarizarii in sectorul public, in conditiile in care legea este un proiect asumat de catre PSD, care va raspunde ”integral si definitiv” pentru aceasta lege.

”Legea este in programul de guvernare al PSD care a spus de la inceput ca vrea aceasta lege. PSD are majoritate in Parlament, are Guvernul, este o lege pentru care raspunde integral si definitiv initiatorul, adica PSD. Este bine sa nu uitam acest aspect. Asteptarea sa modific eu ceva la lege mi se pare putin deplasata”, a declarat Klaus Iohannis, adaugand ca va face comentarii mai ample pe marginea legii atunci cand aceasta va ajunge la promulgare.

Iohannis a avertizat ca posibilitatea de a cere reexaminarea Legii salarizarii nu garanteaza ca Parlamentul va da curs cererii sale. ”Chiar in cazul in care as retrimite o lege in Parlament , daca cei care tin ca legea sa ramana asa, asa ramane”, a spus presedintele.

Sursa: News.ro

Clipul zilei pe STIRILEKANALD.RO:

Te-ar putea interesa si