Lira sterlină s-a depreciat marţi faţă de dolar la cel mai redus nivel din ultimele trei decenii, din cauza temerilor că Marea Britanie se îndreaptă spre un aşa-numit Brexit dur, care i-ar restricţiona accesul la piaţa unică a Uniunii Europene, transmite Bloomberg.
Moneda britanică a înregistrat în acest fel un nou minim record în raport cu dolarul, dincolo de cel atins în urma referendumului pro-Brexit din 23 iunie, şi a atins cel mai redus nivel din ultimii trei ani faţă de euro.
Deprecierea s-a accentuat în urma informaţiei că premierul Theresa May ar fi afirmat că serviciile financiare nu vor beneficia de favoruri speciale în negocierile pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană.
Lira s-a depreciat faţă de un număr de 16 monede importante, de când May a anunţat weekendul trecut că va declanşa procesul oficial de retragere din UE până în luna martie a anului viitor.
”Piaţa se confruntă cu realitatea că Brexitul este pe cale să înceapă şi ar putea fi unul dur. Informaţiile despre sectorul financiar sporesc îngrijorările existente deja în piaţă, legate de perspectiva de creştere, investiţii şi locuri de muncă în economia britanică”, a declarat Jane Foley, analist la Rabobank International în Londra.
Lira era în declin cu 0,7%, la 1,2747 dolari pe unitate, la 10.30 ora Londrei, atingând în timpul tranzacţiilor 1,2740 dolari, cel mai redus nivel după 1985.
Faţă de moneda europeană, lira a scăzut cu 0,4%, la 87,62 pence pentru un euro, după ce a atins cel mai redus nivel după august 2013.
Indicele Bloomberg pentru lira sterlină a scăzut cu peste 1% în această săptămână, la un nivel minim de la înfiinţarea indicelui, în 2004.
Moneda britanică s-a depreciat cu 14% de când britanicii au votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană şi tocmai a încheiat cea mai gravă serie de pierderi trimestriale, cu cinci scăderi consecutive.
Slăbiciunea lirei nu este neapărat o veste proastă. Cursul mai slab va proteja economia prin favorizarea exportatorilor, iar pierderile consemnate în această săptămână de monedă au stimulat creşterea indicelui bursier londonez FTSE 100, care a depăşit 7.000 de puncte pentru prima oară în ultimele 16 luni.