Dragnea este în al nouălea cer. Bărbatul se iubește cu o tânără profesoară de franceză. Se pare că partidul lui Dragnea, APP, aduce generaţia nouă în politica românească.

Citește si: Codrin Ștefănescu, duminică, la “40 de întrebări cu Denise Rifai”

Separarea dintre Dragnea și Irina a uimit pe toată lumea. Cuplul a trăit momente dificile, apoi bărbatul a suspectat-o de trădare.

Fostul lider PSD ar fi părăsit-o pe Irina prin intermediul unui SMS, apoi ar fi blocat-o fără să-i dea dreptul la replică.

„Despărțirea de Liviu este cel mai dureros moment pe care l-am trăit până acum. Ne leagă o poveste de 8 ani, în care i-am fost fidelă, l-am sprijinit necondiționat și n-au existat fapte de care să mă rușinez. La vârsta mea, 29 de ani, n-am puterea să lupt singură împotriva unor neadevăruri. Am sentimentul amar că nu mă pot apăra, atâta vreme cât Liviu nu este dispus să mă asculte. Despărțirea dintre noi a fost bruscă. Mi-a trimis, într-o noapte, un SMS care conținea conversațiile pe care le-ați publicat și ulterior nu l-am mai putut contacta. Pesemne că m-a blocat”, a spus atunci Irina Tănase.

Liviu Dragnea iubește din nou

Politicianul nu a pierdut timpul.

El are o nouă iubită. Este vorba despre o buzoiancă pe nume Oana Leonte. Tânăra este profesoară de franceză. Până în prezent, nici profesoara, nici politicianul din APP nu au confirmat relația.

Oana Leonte a absolvit facultatea de limbi străine și are 25 de ani. „De mai bine de jumătate de an Alianța Pentru Patrie este casa mea, este a doua mea casa, si cumva eu îmi doresc foarte mult sa atrag lângă mine foarte multi tineri.”

Românca a absolvit Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și este masterand în Sociologie. A activat în echipa de volei a CSS Buzău, a fost model și a publicat un volum de versuri în timpul liceului. Leonte a fost, timp de șase luni, secretar general al APP Sectorul 1 și, conform unor surse locale, ar face jocurile la APP Buzău.

Citeste si: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Citeste si: Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."- wowbiz.ro

Citește si: Presa mondenă susține că Liviu Dragnea și Irina Tănase nu mai sunt împreună. Blondina neagă afirmațiile

„Într-o lume polarizată, divizată, care tinde spre globalizare, România trebuie să rămână unită și suverană, iar tradițiile, obiceiurile și credința rămân valorile de la care trebuie să construim o Românie nouă, puternică, unde tinerii să trăiască fără grija zilei de mâine. Îndemn tinerii care își iubesc țara să se alăture unui partid profund românesc, pentru ca România să reprezinte în viitor o putere în materie de educație, sport, energie, cultură, turism”, este unul dintre mesajele acesteia de pe rețelele de socializare, conform romaniatv.net.

Oana a oferit un interviu pentru presa locală și a avut un răspuns inedit la întrebarea Cum dumnezeu reușiți voi, cu Liviu Dragnea, Codrin Ștefănescu, ca partid, sa reoftați mințile tinerilor?. Oana Leonte afirmă: „Știm foarte bine ca domnul Liviu Dragnea si Codrin Ștefănescu au fost foarte apropiați de organizațiile de tineret de la PSD, noi avem susținerea dânșilor, sunt alături de noi, in sensul ca ne dau anumite direcții, ne coordonează, avem activități.”

Citește si: Liviu Dragnea vine duminică, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”

Tânăra a continuat: „Pur si simplu noi am fost destul de prezenți si in mediul online, si cred ca acesta a fost începutul, au văzut toate mesajele care au fost postate, pe APP, in online, si nu ai cum sa nu înțelegi sau sa nu iți dai seama din chestiile astea.”

iubita dragnea

Oana Leonte este noua iubită a lui Dragnea.

[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Tavi Clonda, nemulțumiri legate de Disneyland! Artistul a discutat despre aspectele care nu îi convin în vacanță: „E mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu.”- kfetele.ro

Citeste si: Oana Roman, pusă la zid de angajații unui hotel: "Nu știu cine te consideră pe tine vedetă, tatăl tău a fost, eu de tine n-am auzit până ieri"- radioimpuls.ro

„Tinerii sunt aici pentru tara, pentru ca pur si simplu vor o schimbare. Oamenii nu mai suporta minciuna, vor altceva.” este părerea Oanei legata de tinerii din Alianța Pentru Patrie. „Nu trebuie sa înveți un text pe de rost si sa mergi la 100 de persoane sa îl spui, pentru ca oamenii sunt diferiți, si au nevoi diferite, si probleme diferite, si situații diferite. Tu când te întâlnești cu un om si ii vorbești despre Alianța Pentru Patrie, tu îl simți pe omul ala, iar omul ala daca s-a oprit sa vorbeasca cu tine, te asculta, si tu ii explici realitatea.”

„Eu nu știu cum au curaj unii sa se uite in ochii tinerilor, sau nu știu cum ar avea unii curaj sa vina sa ma privească pe mine in ochi, care știu si eu acum despre ce este vorba, si cat am fost mințiți, si cat am fost lăsați in spate, si cat s-a tras pe tara asta”, a declarat Oana Leonte pentru Observatorul Buzoian.

Citește si: Liviu Dragnea a dat-o uitării pe Irina Tănase. Cine este tânăra alături de care s-a afișat acum politicianul

Dragnea și Irina s-au cunoscut în anul 2013. Imediat au decis să formeze o relație. Ei au demonstrat în nenumărate rânduri că iubirea lor este mai presus de orice zvon care apărea în presă. Între îndrăgostiți exista o diferență de vârstă, de 30 de ani.

Liviu Dragnea, fost președinte al PSD, a anunțat după ieșirea din închisoare că va sprijini un partid nou-înființat, numit Alianța pentru Patrie. Potrivit lui Dragnea, formațiunea a luat naștere în urma demersurilor făcute de Codrin Ștefănescu, deocamdată Dragnea având interdicții de a evolua în politică.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si