Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă vor fi audiaţi în comisia SPP. „Timpul” şi „oportunitatea” urmează să fie stabilite
Nicolae Neagu, membru al comisiei parlamentare de anchetă privind implicarea SPP în politică este de părere că dacă Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă ar fi audiaţi s-ar putea afla numele persoanei de la care Paul Stănescu a spus că a primit un mesaj al directorului SPP.
Viorica Dăncilă şi Liviu Dragnea vor fi audiaţi, scrie Hotnews. Preşedintele comisiei parlamentare de anchetă privind SPP a declarat că "timpul" şi "oportunitatea" urmează să fie stabilite în forul parlamentar.
Nicolae Neagu, membru al comisiei parlamentare de anchetă privind implicarea SPP în politică este de părere că dacă Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă ar fi audiaţi s-ar putea afla numele persoanei de la care Paul Stănescu a spus că a primit un mesaj al directorului SPP.
În replică, Daniel Butunoi, preşedintele comisiei parlamentare de anchetă privind SPP nu refuză audierea celor doi. "Nu am spus niciodată că refuză comisia să invite cele două persoane la care aţi făcut referire, doar rămâne să ne punem de acord asupra timpului şi oportunităţi când o facem”, a afirmat Daniel Butunoi.
Vicepreşedintele comisiei, deputatul PNL Victor Paul Dobre, a susţinut şi el necesitatea audierii lui Dăncilă şi Dragnea.
Liviu Dragnea a relatat, la începutul anului, că un prieten al vicepremierului Paul Stănescu a fost trimis de şeful SPP, Lucian Pahonţu, pentru a-i spune că Dragnea va fi "executat", iar Stănescu va fi "protejat" şi va ajunge preşedinte al social-democraţilor.