Mădălin, băiatul de 11 ani bolnav de epilepsie, dispărut în Sălaj, este căutat de 15 zile. Părinții se tem că a fost furat. Autoritățile au emis RO-Alert

Mădălin, băiețelul bolnav de epilepsie dispărut de 15 zile în Sălaj, este de negăsit.

Mădălin, un copil de 11 ani, bolnav de epilepsie, a dispărut fără urmă în Sălaj. Au trecut deja 15 zile de la momentul dispariției, însă băiatul, care are și probleme motorii, nu a fost găsit până acum.

Mădălin, băiatul bolnav de epilepsie dispărut în Sălaj, este căutat de 15 zile

Părinții sunt disperați și cred că fiul lor ar fi fost furat, în condițiile în care copilul nu putea merge pe distanțe mari de unul singur.

Totul a început pe 30 august, atunci când Mădălin a dispărut din curtea casei. De atunci, polițiștii, jandarmii, voluntarii și membrii familiei îl caută zi și noapte, fără oprire. Au fost verificate toate zonele cu vegetație înaltă și pădurile din apropiere, dar și fântânile și podurile din comuna Someș-Odorhei. Deși eforturile au fost uriașe, copilul parcă a intrat în pământ. Pentru căutări au fost aduși inclusiv câini special antrenați, atât pentru identificarea persoanelor în viață, cât și pentru depistarea cadavrelor.
În unele nopți a fost ridicat și un elicopter dotat cu cameră de termoviziune, însă nici acesta nu a reușit să ofere indicii clare.

Citește și: Apelul disperat al unei mame din Iași, după ce fiul ei a dispărut de o lună: „Mă doare sufletul. Bun, rău, cum e, e copilul meu”

A fost emis mesaj RO-Alert cu semnalmentele băiatului 

Ieri, autoritățile au emis din nou un mesaj RO-Alert cu semnalmentele băiatului, mesaj transmis nu doar în județul Sălaj, ci și în alte județe din țară. Căutările au fost sprijinite și de criminaliști de la IGPR București, cei mai experimentați specialiști din cadrul Poliției Române. Situația este cu atât mai gravă cu cât băiatul suferă de epilepsie și are nevoie de tratament de trei ori pe zi, tratament pe care nu îl are asupra lui.

Lipsa medicației poate declanșa în orice moment o criză epileptică. Părinții, disperați, se agață de orice speranță. Toți cei care au informații despre Mădălin sau care l-ar fi putut vedea sunt rugați să sune de urgență la 112. „Pe 12 septembrie, mesaje RO-ALERT au fost transmise în județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor și Satu Mare pentru a mobiliza cetățenii din zonele limitrofe. În paralel, polițiștii au analizat imaginile de supraveghere și au audiat martori din localitățile învecinate”
, se arată în comunicatul poliției.  

Citește și: A murit prof. univ. dr. Gheorghiță Costăchescu, unul dintre marii ginecologi ai României: „Plânge inima în mine”


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri