Gábor Schmidt a transmis că cei doi bărbaţi au trecut graniţa dintre Ungaria şi România cu un camion, anul trecut, în data de 22 septembrie.
Doi români care au încercat să introducă ilegal în Italia, prin Ungaria, peste 4.000 de exemplare de raci de baltă au fost trimişi în judecată pentru distrugerea naturii, a declarat pentru MTI Gábor Schmidt, purtătorul de cuvânt al Parchetul Judeţului Bács-Kiskun.
Contrabandă cu raci în Ungaria
În camion transportau animale vii, scoici şi raci de baltă, cu destinaţia Napoli. Patrula Administraţiei Naţionale Fiscale şi Vamale din Ungaria (NAV) a oprit vehiculul pe autostrada M5, în apropiere de Kecskemét, la un punct de verificare a greutăţii pe osie, iar în spaţiul de marfă al camionului au fost găsiţi 4 000 de raci de baltă, a căror valoare depăşeşte 213 milioane de forinţi (aproximativ 600 000 euro), potrivit news.ro.
Citeste si: Contrabanda de țigări în România este în scădere. Este cel mai mic nivel din ultimii 15 ani
Cei doi inculpați au antecedente penale
Racii de baltă sunt specii protejate în Ungaria. Pentru importul şi transportul acestora este nevoie de autorizaţie de la autorităţile de mediu.
Racii au fost predaţi, de către inspectorii patrulei, personalului Direcţiei Parcului Naţional Kiskunság, care i-au eliberat în ape curgătoare, corespunzătoare habitatului lor.
Citeste si: VIDEO| IGPR efectuează zeci de percheziții la persoane bănuite de deținere ilegală de arme
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.