Mama care și-a abandonat cele două fetițe în mașină, la o temperatură de 33 de garde, a fost condamnată. Ce pedeapsă a primit pentru moartea copilelor

Mama care și-a lăsat cele două fetițe închise în mașină, pentru a fuma marijuana cu prietenii, a fost condamnată la închisoare.

Author: M. P. luni 17 decembrie 2018 , 18:34

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

In articol:

Fetițele de un an, respectiv 2 ani, s-au sufocat în mașină, la o temperatură de peste 33 de grade. Cele două micuțe au fost lăsate vreme de 15 ore în mașină, mama distrându-se la o prietenă în tot acest timp.

Când s-a întors la mașina, a doua zi după-amiaza, cele două zăceau inconștiente. Însă, în loc să le ducă de ugență la spital, Amanda le-a făcut baie și le-a schimbat. A doua zi, duse în cele din urmă la medici, fetițele au murit.

Ce le-a spus mama oamenilor legii

În primă fază mama le-a spus anchetatorilor că cele două fetițe au leșinat după ce au mirosit unele flori în parc.

Ulterior, femeia a pledat viovată la două capete de acuzare, neglijență și abandon de familie, deși inițial încercase să-și ascundă faptele, spunându-le medicilor că micuțele au leșinat în timp ce miroseau flori într-un parc din apropiere.

Judecătorii nu au fost impresionați și au condamnat-o la două pedepse a câte 20 de ani, în total patru decenii de închisoare.

"Accept orice pedeapsă mi se va da, nu sunt scuze pentru ceea ce am făcut", a spus femeia, înainte de pronunțarea sentinței.

Sursa: onservator.tv


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Anunț de ultimă oră! Cine urmează să rămână fără pensie specială? Guvernul vrea să facă... Anunț de ultimă oră! Cine urmează să rămână fără pensie specială? Guvernul vrea să facă ordine în sistem
spotmedia.ro
Spania vrea să reincrimineze prostituția, după 26 de ani Spania vrea să reincrimineze prostituția, după 26 de ani
spotmedia.ro
Povestea lui Fungie, enigmaticul delfin care a marcat existenţa unui orăşel din Irlanda Povestea lui Fungie, enigmaticul delfin care a marcat existenţa unui orăşel din Irlanda
b1.ro
Cine este Rebeka Daniel, fata de 17 ani care i-a lăsat cu gura căscată pe jurații de la... Cine este Rebeka Daniel, fata de 17 ani care i-a lăsat cu gura căscată pe jurații de la SuperStar (Pro TV)
infoactual.ro
De ce s-au despărțit Prințul William și Kate. Secretul pe care Casa Regală nu l-ar fi... De ce s-au despărțit Prințul William și Kate. Secretul pe care Casa Regală nu l-ar fi dezvăluit vreodată
infoactual.ro
Baba Vanga: O nouă boală va lovi planeta. Oamenii vor îmbătrâni în câteva secunde Baba Vanga: O nouă boală va lovi planeta. Oamenii vor îmbătrâni în câteva secunde
evz.ro
Adio, divorț! Anamaria Prodan șochează întreaga lume. Mesaj impresionant: „O să-l... Adio, divorț! Anamaria Prodan șochează întreaga lume. Mesaj impresionant: „O să-l ajutăm pe Soarele nostru”
doctorulzilei.ro
Adrian Marinescu: „Zilele care urmează vor fi intense.(…) Aceasta este cea mai bună... Adrian Marinescu: „Zilele care urmează vor fi intense.(…) Aceasta este cea mai bună soluție!”. Preziceri privind luna în care vor scădea numărul de cazuri
romaniatv.net
ULTIMA ORĂ. Avem numele noului premier, nu e Cîţu, nici Cioloş, Surpriză mare ULTIMA ORĂ. Avem numele noului premier, nu e Cîţu, nici Cioloş, Surpriză mare
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si