
Tânărul speră să-și găsească familia biologică din România
Un tânăr adoptat încă de copil în Italia își caută acum familia biologică din România.
Cosmin Gabriel s-a născut pe 23 februarie 1993, în Piatra Neamț, și a locuit în cel puțin două orfelinate.
Din puținele sale amintiri, care nu pot fi confirmate cu exactitate, acesta povestește câteva detalii din primii ani de viață.
Numele mamei sale, așa cum și-l amintește, era Ana, iar aceasta avea aproximativ 18-20 de ani la momentul nașterii sale, potrivit Roitalianul.ro.
Singurul indiciu concret pe care îl deține despre identitatea sa este numele său românesc: Sandu Cosmin Gabriel.
De asemenea, în amintirile sale, el menționează că a fost internat în câteva spitale din România, dar nu poate oferi detalii suplimentare despre aceste experiențe.
Acum, tânărul speră să-și găsească familia biologică din România, bazându-se pe aceste informații fragmentate, dar prețioase pentru el.
Amintirile tânărului Cosmin Gabriel despre copilăria în România
"Nu îmi amintesc numele lor și nici alte detalii, dar am o imagine clară a orașului în care am stat cu ei, deși nu știu cum se numea. Aș putea să-l desenez metru cu metru, dar nu îi știu numele. Singurul detaliu pe care mi-l amintesc este că soțul acestei femei a murit în somn, cel mai probabil din cauza unui infarct, fie în ziua de Crăciun din anul 2000, fie în ziua de Anul Nou.
Această întâmplare mi-a rămas clar în minte”, a povestit tânărul pentru sursa citata.La încėputul lunii iunie 2000, el a ajuns la Consulatul italian din România, însoțit de un băiat pe nume Vasilică, care ulterior a devenit fratele său adoptiv. Cei doi au fost adoptați de o familie din Italia, unde au început o nouă viață.
Tânărul speră să-și găsească familia biologică din România