Mamă și fiică, la un pas de înec în stațiunea 2 Mai. Au fost salvate în ultimul moment

Două turiste din București, salvate din mare de salvamari

O mamă și fiica ei au fost salvate în ultima clipă de la înec la 2 Mai. Ambele au ajuns la spital.

Momente de panică, joi, pe plaja din stațiunea 2 Mai. O femeie de 51 de ani și fiica sa, în vârstă de 12 ani, turiste venite din București, au fost la un pas de tragedie după ce au fost surprinse de valuri și au început să se înece. Din fericire, salvamarii aflați pe plajă au intervenit rapid și le-au adus la mal și au evitat o tragedie.

Mamă și fiică, la un pas înec în stațiune 2 Mai

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, apelul de urgență a fost făcut în jurul prânzului, iar imediat au fost mobilizate echipaje de intervenție. La fața locului au ajuns ambarcațiunea Rhib de la Mangalia și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, care au preluat victimele. Reprezentanții Serviciului de Ambulanță au precizat că femeia de 51 de ani era confuză, acuza dificultăți de respirație și avea nevoie de îngrijiri medicale imediate.

Citește și: „Copiii nu ni-i aduce nimeni înapoi”. Părinții tinerilor uciși la 2 Mai reacționează după sentința primită de Vlad Pascu: „Peste 3 ani îl vom vedea pe străzi. Nici Sebi, nici Roberta nu se vor mai bucura de ce le putea oferi viața”

Cele două au fost transportate la spital

Fiica acesteia, deși conștientă, era speriată și a fost de asemenea evaluată de cadrele medicale.

Cele două au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și pentru a se asigura că nu există complicații în urma incidentului. Martorii aflați pe plajă au povestit că salvamarii au reacționat cu promptitudine și au reușit să le aducă pe cele două la mal înainte ca situația să se agraveze. Cele două victime, mamă și fiică, se află acum în afara oricărui pericol, însă vor rămâne sub supravegherea medicilor pentru a se exclude orice complicații.

Citește și: „Pașii mei se vor opri pentru totdeauna”. Mircea, românul care s-a sacrificat pentru a salva caii și viața prietenului său, se întoarce pentru ultima dată acasă. Mesaj cutremurător după moartea eroului care și-a dat ultima suflare în Spania


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri