Maramureş: Aproximativ 30 de gospodării şi o şcoală din oraşul Borşa, afectate de inundaţii

Maramureş: Aproximativ 30 de gospodării şi o şcoală din oraşul Borşa, afectate de inundaţii

Aproximativ 30 de gospodării şi o şcoală din oraşul Borşa, din judeţul Maramureş, au fost inundate, luni seară, în urma unei ploi puternice, în timp ce traficul pe DN 18 a fost blocat aproape două ore din cauza aluviunilor căzute de pe versanţi.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Maramureş, în urma ploilor abundente, urmate de scurgeri de pe versanţi şi colmatări de poduri şi podeţe, circa 30 de gospodării, doi operatori economici şi Şcoala “Valea Repedea” din oraşul Borşa au fost afectate.

De asemenea, DN 18 a fost blocat timp de aproximativ două ore pe o lungime de aproximativ doi kilometri, din cauza aluviunilor căzute de pe versanţi.



Pompierii militari, sprijiniţi de jandarmi, poliţişti şi membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comuna Moisei, precum şi de reprezentanţi ai Serviciului Salvamont, intervin cu autospeciale şi motopompe pentru evacuarea apei din curţile şi beciurile gospodăriilor inundate.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri