Marcajele din celebra intersectie de la Pasajul Jiului din Timisoara a ajuns in prea internationala: "Drumul spre Iad. Ati putea conduce pe aici?"

Marcajele din celebra intersectie de la Pasajul Jiului din Timisoara a ajuns in prea internationala: "Drumul spre Iad. Ati putea conduce pe aici?"

Primarul Timisoarei, Nicolae Robu, sustine ca le-a cerut specialistilor sa vina cu solutii privind marcajele rutiere de la Pasajul Jiul, devenite virale si ajunse subiect de presa inclusiv in Marea Britanie, el spunand ca exista si varianta desfiintarii marcajelor din acea intersectie. Robu a facut si un sondaj pe Facebook, dupa cinci zile de la inaugurarea pasajului Jiul, care arata ca 19% dintre timisoreni considera ca marcajul ii incurca in trafic.

Primarul Timisoarei scrie, pe Facebook, ca nu are nicio legatura cu marcajul rutier de la Pasajul Jiul care a fost inaugurat in urma cu o saptamana dupa ce a fost largit de la trei la cinci benzi de circulatie si care a devenit celebru. Mai mult, el sustine ca parerea lui a fost sa nu se realizeze vreun marcaj in acea intersectie, insa inainte de inaugurare a fost si el surprins ca acesta a fost totusi trasat.

”N-am nicio legatura cu acel marcaj! Dimpotriva, parerea mea a fost sa nu se realizeze si mi-am exprimat-o la fata locului, sambata, in jurul orei 19.00, inainte de a pleca de pe santier. Dar, un primar nu este nici proiectant si nici realizator de marcaje rutiere si lucrul acesta ar trebui sa-l stie orice om care pretinde ca are inteligenta superioara unei gaste -ca sa iau un referential! in jurul orei 24.00,

sambata spre duminica, cand am revenit pe santier, am gasit intersectia marcata, urmare a deciziei specialistilor. Mi-am exprimat imediat nemultumirea, spunandu-le celor prezenti -anticipand 100% ce a urmat sa se intample a doua zi!-, ca, in plan mediatic- si numai in plan mediatic, accentuez, respectiv pe retelele de socializare-, s-a ales praful din inaugurare si de toata zbaterea, munca, lupta, pasiunea, felia de viata, puse in joc pentru realizarea acestui obiectiv”
, a scris Robu pe Facebook.

El a realizat pe pagina sa de Facebook un sondaj cu privire la marcajele rutiere, dupa cinci zile de la inaugurarea pasajului, iar rezultatele arata ca 37.5% din timisoreni afirma ca marcajul ii ajuta in trafic, alti 43.5% spun ca marcajul nici nu ii ajuta si nici nu ii incurca, iar 19.0% afirma ca marcajul ii incurca.

Robu spune ca, avand aceste rezultate, le-a cerut specialistilor sa vina cu solutii, existand si varianta desfiintarii

marcajelor din acea intersectie.

”Am cerut specialistilor sa vina cu alternative, neexcluzand nici alternativa lasarii intersectiei nemarcata, asa cum sunt alte intersectii in orasul nostru si in alte orase. Mentionez, insa, ca decizia le apartine, asa cum le apartine si raspunderea! ”, a mai scris Robu.

Imagini cu marcajele rutiere din aceasta intersectie, realizate dintr-o drona, s-au viralizat rapid pe retelele de socializare, ajungand si in presa internationala.

Tabloidul britanic The Sun a publicat un articol cu titlul ”Drumul spre iad", intrebandu-si cititorii daca s-ar putea descurca in aceasta intersectie. ” In mod normal se presupune ca soferii stiu pe ce banda sa vireze, insa in incercarea de a face acest lucru mai usor de vazut, firma constructoare pur si simplu a complicat lucrurile ”, au scris ziaristii de la The Sun.

Pasajul Jiul din Timisoara, un pasaj rutier pe sub calea ferata, a fost largit la cinci benzi de circulatie in urma lucrarilor incepute in vara anului trecut. Pe langa cele cinci benzi, prin pasaj au fost amenajate trotuare si piste de biciclete, precum si un trotuar tehnic pe partea dinspre Gara de Nord. La intersectia bulevardului Republicii cu strada Jiul si pasajul cu acelasi nume au fost trasate o serie de marcaje rutiere spre dreapta, stanga sau in fata, care ar putea sa ii deruteze pe soferi.

Valoarea totala a investitiei se ridica la peste sapte milioane si jumatate de euro, bani de la bugetul local.

Un al doilea pasaj rutier pe sub calea ferata, din Timisoara, Pasajul Popa sapca, se afla in lucru. Acesta va fi largit de la doua, la patru benzi de circulatie. Lucrarile la acest pasaj sunt programate sa fie finalizate in luna decembrie a acestui an. Lucrarile se realizeaza tot cu bani din bugetul local.
 


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri