Marcel Iures a implinit 65 de ani pe 2 august, motiv pentru marele actor sa rememoreze diverse amintiri din viata sa, nu neaparat legate de cariera artistica.

Acesta a dezvaluit cat de mult a patimit in timpul serviciului  militar, pe care l-a facut dupa ce a terminat liceul. "Armata, la vremea aceea, era pe un calapod rusesc. Au fost, cred, momentele cele mai cumplite din viaţa mea.
A fost un fel de lagăr de concentrare obligatoriu, absurd şi exterminator. Comandanţii, în frunte cu cel al batalionului, erau nişte brute a căror singură plăcere era să comande. În armată, dincolo de faptul că te antrenezi să tragi cu tot felul de arme şi înveţi strategii de război, trebuie să-ţi fie insuflată ideea de a-ţi iubi şi a-ţi servi ţara, de a-ţi apăra poporul, familia şi de a-ţi salva colegii. E cum vedem noi prin filmele americane. În armata românească de la acea vreme, erai pedepsit dacă aveai asemenea sentimente. Ostaşul era un robot fără înflăcărare. Am ajuns să urăsc locul acela în care mi se ordona să-mi dau viaţa fără să mi se spună de ce. Armata m-a adus în pragul disperării. Am ajuns acolo direct din liceu şi mi s-a adus la cunoştinţă că am comis un lucru foarte grav, şi anume că în valiza mea sunt cărţi de artă.
Era un lucru inadmisibil pentru care am făcut celulă – sau „bulău“, cum i se spune – o zi şi jumătate”
, a marturisit Iures intr-un interviu pentru Adevarul.
Pana sa intre la Teatru, Iures a dat la Psihologie si la Medicina, insa nu a reusit sa ia examenele, astfel ca a trebuit sa-si ia diverse slujbe. “Aveam alte gânduri. Voiam să mă fac psiholog, doctor.
Am învăţat foarte multe în această perioadă, însă efortul acesta mi-a folosit mai târziu…Am muncit. Am fost dactilograf, am vândut bilete în autobuz, am lucrat şi în construcţii. Am fost şi desenator tehnic la un institut de cercetări miniere”,
a dezvaluit actorul care s-a consacrat si la Hollywood.  Iures a jucat alaturi de Tom Cruise (in „Misiune imposibila”), Brad Pitt (in „Interviu cu un vampir”), George Clooney si Nicole Kidman (in „Pacificatorul”), Johnny Depp (in „Piratii din Caraibe: La capatul lumii”) sau Colin Farrell si Bruce Willis (in „Razboiul lui Tom Hart”).






Citeste si: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Citeste si: Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si