Tragedia a avut loc în seara de 30 ianuarie 2022, pe via Fiume, la Riva del Garda, în Italia. În timp ce anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze, partenerul victimei este acuzat de omor calificat.
Procesul care vizează moartea Mariei Roșca a ajuns în faza audierilor. Femeia în vârstă de 46 de ani s-a prăbușit de la fereastra locuinței sale. Până în acest moment nu se știe dacă femeia și-a pus capăt zilelor sau a fost împinsă, dar partenerul său, Ion, este judeact pentru omor calificat.
Cazul este analizat de Curtea cu Jurați din Trento, dar inculpatul în vârstă de 49 de ani nu a fost prezent în sala de judecată pentru că a plecat în România la scurt timp după moartea Mariei, potrivit ziarului l’Adige .
Au fost audiați oamenii legii care au ajuns la locul incidentului, care spun că bărbatul avea zgârieturi pe față și la pe gât. Apărarea susține varianta sinuciderii, dar copiii victimei spun că mama lor nu ar fi comis un astfel de gest extrem.
În cadrul ședinței, instanța a preluat o înregistrare audio care a fost surprinsă de o cameră de supraveghere din zonă. Un expert vorbitor nativ de limba română a explicat că pe fundal se pare că se disting țipete, iar la final, după ceea ce pare o ceartă, se aude țipătul unei femei, după care zgomotul impactului. Potrivit înregistrării, o voce masculină a rostit imediat după bubuitură: „Mă duc la închisoare”.