Maria, fetița declarată moartă la naștere și aruncată la gunoi de doctor, a împlinit 6 ani. Medicul supranumit „Călăul bebelușilor” ar fi încercat să o ucidă: "Spunea să îi mai taie din buric și să moară. A fost ceva premeditat"

„Călăul bebelușilor” nu a vrut ca Maria să trăiască. Când fetița s-a născut prematur, i-ar fi pus trupul într-o caserolă, apoi într-un sac, și l-a aruncat la gunoi, anunțându-i pe părinți că bebelușa a murit. O asistentă a salvat-o la timp, iar medicul ar fi refuzat să îi acorde îngrijiri.

Părinții Mariei, care în prezent are șase ani, au mărturisit că medicul nu a vrut ca bebelușa lor să trăiască, acesta făcând tot posibilul ca ea să moară.

Deși a fost salvată, traumele provocate când era un bebeluș se resimt. Maria nu poate vorbi ca un copil de vârsta ei, ci abia spune mama și tata.

”Era o mogâldeață de copil care nu se mișca și nu avea gât.

Acum, singura problemă este pe partea de vorbire. De-abia scoate două cuvinte, mama și tata, dar când și când. Comunicăm prin semne, îmi arată când îi este foame, merge la frigider. Am făcut un control la psihiatru și ni s-a recomandat să facem terapii cognitive de limbaj. Din cauză că creierul a stat fără oxigen, nu s-a dezvoltat. Ea este destul de inteligentă, știe absolut toate numerele până la 15 și în scris, știe forme geometrice.
Este un copil minunat, este un dar de la Dumnezeu, este minunea noastră”, a declarat mama Mariei, potrivit CANCAN.RO.

Citește și: Un tată a alertat dispariția fiicei sale, pe care chiar el o omorâse. I-a ascuns cadavrul sub un buștean și a susținut că a fost răpită de doi bărbați: „Își iubea fiica, dar nu-i plăcea ideea de a fi legat de ea”

Părinții Mariei își amintesc cu groază clipele când medicul le-a zis că bebelușa mult așteptată a murit

În urmă cu șase ani, Nicoleta, mama Mariei, ajungea la maternitatea Polizu, după o sarcină cu complicații. Medicul care i-a preluat sarcina, Florian Robe, supranumit ulterior „Călăul bebelușilor” ar fi decis că bebelușa familiei trebuie să moară.

După intervenție, doctorul le-a spus că fetița a murit.

De fapt, acesta ar fi băgat trupul micuței într-o caserolă, apoi într-un sac pe care l-a dus la gunoi, anunțându-i pe părinți că și-au pierdut fetița.

”Am și semnat că a murit și m-au întrebat dacă o iau acasă sau o las la autopsie. Eu le-am zis să îi facă autopsia, pentru că voiam să știu cauza, de ce am născut prematur și de ce copilul s-a născut mort, că făcusem toate investigațiile.

Aici le-am pus piedici”, a povestit mama fetiței, potrivit CANCAN.RO.

Din fericire, Maria a fost găsită și salvată la timp de o asistentă. Cu toate acestea, medicul ar fi refuzat să îi acorde îngrijiri și ar fi încercat tot posibilul ca bebelușa să moară.

”În noaptea aceea, se duceau asistentele la el și îi spuneau că copilul trăiește, iar el le spunea să îl aducă la el, ca să îi mai taie din buric și să moară.

Asta a fost intenția lui, să îl omoare. Eu nici măcar nu avortasem, iar el îl luase pe soțul meu deoparte și îi spunea că «Lasă, că sunteți tineri și faceți altul!». După ce nășteam, ar fi putut să spună asta, dar nu spui înainte. El știa că nu îi va acorda asistență medicală copilului și va muri. A fost ceva premeditat. M-au făcut să cred că a înviat peste noapte, inclusiv psihologul din spital.
Mă trăgeau de limbă, ca să vadă ce știu, ce cred. După aceea, au încercat să mă facă să o las cumva acolo, că nu va fi niciodată un copil normal, că va suferi. Le-am spus că nu o las, pentru că este copilul meu. Patru luni am stat cu ea în spital”, a mai declarat mama fetiței.

Citește și: Un bebeluș, găsit mort într-o mașină de spălat: „Polițiștii au fost cu toții șocați”

Maria a primit îngrijiri după 14 ore, timp care s-a ales cu mai multe traume. Din fericire, cu mari eforturi din partea părinților, copila a supraviețuit. Maria a împlinit 6 ani, dar traumele de la naștere i-au pus bariere în vorbire, fetița reușind să rostească doar mama și tata.

Medicul Florin Rob a fost trimis în judecată și este acuzat în dosarul supranumit „Abatorul de copii” de tentativă de omor calificat săvârşit prin cruzimi, acuzații în premieră în domeniul medical.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri