Gimnastul Marian Drăgulescu s-a calificat, sâmbătă noapte, în finală la sărituri, iar Andrei Muntean la paralele, la Jocurile Olimpice de la Rio.
Marian Drăgulescu a concurat la doar trei aparate- bară fixă, sol şi sărituri- reuşind doar o calificare în finală, la sărituri (locul 5), în timp ce Andrei Muntean a luat startul la toate cele şase aparate, sperând şi într-o calificare la individual-compus, dar a obţinut-o doar la paralele (locul 8).
Notele obţinute de gimnaştii tricolori sunt următoarele:
Marian Drăgulescu- bară fixă 12,166, sol 12,800, sărituri 15,283 (15.133
Andrei Muntean- paralele 15,466, bară fixă 13,833, sol 13,733, cal cu mânere 12,500, inele 13,700, sărituri 14,483.
În clasamentul la individual-compus, Andrei Muntean a fost pe locul 36 (83,865 puncte), ratând calificarea în finală.
Gimnastica masculină românească este reprezentată la Rio doar de Marian Drăgulescu şi Andrei Muntean, după ce echipa a ratat calificarea la turneul preolimpic.
În finala masculină pe echipe, programată în 8 august, s-au calificat China, SUA, Rusia, Japonia, Marea Britanie, Brazilia, Ucraina şi Germania.
Finala la individual-compus va avea loc în 10 august, iar cele pe aparate între 14-16 august.
Duminică va intra în calificări şi gimnasta Cătălina Ponor, de asemenea singura reprezentantă a României în competiţia feminină, după ce echipa a ratat calificarea la Jocurile Olimpice.