Marian s-a stins pe o șosea din Italia. Camioneta în care se afla tânărul a fost spulberată de două TIR-uri

Marian Radu Chitic a murit la doar 33 de ani. Accidentul fatal a avut loc în dimineața zilei de marți, 7 octombrie 2025.

Marian și alte două persoane se aflau în camioneta care circula pe Șoseaua Națională 309 Romea din Italia. Impactul a avut loc în jurul orei 07:45, în dreptul localității Porto Viro, în provincia Rovigo din regiunea Veneto, atunci când vehiculul intenționa să vireze la stânga.

Camioneta a fost lovită în plin de un TIR, moment în care a ajuns direct pe contrasens, unde a fost spulberată de un alt camion, care venea din sens opus.

Citește și: „Nu a murit la spital. S-au falsificat documente” Dezvăluiri șoc, la câteva zile de la înmormântarea Ioanei Popescu! Mihai Lungu, legătură misterioasă cu moartea jurnalistei?!

Marian a murit pe loc. Alți doi muncitori au fost răniți în urma impactului devastator

Ultima lovitură a proiectat vehiculul într-un canal aflat la marginea șoselei.

La fața locului au ajuns pompierii de la detașamentul Adria, Serviciul Medical de Urgență, Carabinierii, Poliția Rutieră și personalul ANAS. Doi dintre cei trei muncitori au fost extrași de salvatori după ce au rămas blocați.

Una dintre victime a fost stabilizată la fața locului, iar alt muncitor se afla în stare gravă și a fost transportat cu un elicopter la spital. Pentru Marian nu s-a mai putut face nimic.

Bărbatul a decedat pe loc în urma impactului.

La spital a ajuns și șoferul unui TIR. Bărbatul a primit îngrijiri medicale, dar starea sa nu este gravă, iar viața nu îi este pusă în pericol.

Traficul a fost blocat pentru mai multe ore în urma tragediei. SS309 Romea a fost închisă temporar pe ambele sensuri, în dreptul km 69,700. Autoritățile fac cercetări în acest caz pentru a determina cu exactitate în ce condiții s-a petrecut tragedia.

Citește și: El este tânărul de 25 de ani care a murit în accidentul de la Crișan. Andrei s-a urcat la volan deși avea permisul suspendat


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri