Mariana, tânără mamă, în lacrimi, după ce instanța a permis plecarea copilului în Italia, la bunicii paterni: „Nu-mi lasă copilul să vorbească cu mine” Detalii cutremurătoare dintr-un caz de custodie din Botoșani

Mariana, tânără mamă, în lacrimi, după ce instanța a permis plecarea copilului în Italia, la bunicii parentali

Mariana, o mamă în vârstă de 28 de ani din Botoșani, cere ajutor pentru a-și aduce copilul lângă ea, acasă. Instanța a decis ca micuțul să fie transportat în Italia, la bunicii parentali, pentru tratamente cardiologice, dar mama se teme că aceștia nu îi vor mai da înapoi copilul.

Calvarul Marianei a început la scurt timp după naștere. Potrivit informațiilor transmise de botoșăneanul.ro, Mariana era minoră când a rămas însărcinată și când și-a născut băiețelul. Mihai, tatăl micuțului, era cu 16 ani mai mare decât ea, iar la scurt timp după naștere, a început să o agreseze fizic și verbal.

Citește și: Accident grav în Neamț: patru persoane au murit. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Șoferul nevinovat avea 20 de ani și a murit chiar de ziua lui de naștere

După ce cerut ajutor autorităților și s-a ocupat singură de creșterea copilului, bărbatul a solicitat în instanță o custodie comună, cu domiciliul la tată. Deși aveau custodie comună, Mariana susține că Mihai interzicea fiului lor să vorbească și să se vadă cu ea. Totuși, Mariana ar fi făcut tot posibilul pentru a păstra legătura cu băiețelul, cu care reușea să se vadă pe ascuns, la școală.

Cazul de custodie a băiețelului s-a complicat după ce Mihai a murit, pe 3 ianuarie 2026, în urma unui infarct miocardic acut.
După moartea lui Mihai, părinții acestuia, în vârstă de 70, respectiv 80 de ani, au deschis două acțiuni în instanță pentru a prelua custodia exclusivă a copilului, dar și pentru a-l duce în Italia. Aceștia ar fi solicitat inclusiv o ordonanță președințială prin care să poată scoate băiatul din țară pentru tratament de specialitate în Italia, pentru afecțiuni cardiologice.

Judecătoria din Botoșani au respins cererea bunicilor parentali, susținând că nu aveau dreptul legal să introducă acest proces, adică nu aveau „calitate procesuală activă”.

Bunicii au atacat decizia și ulterior, în urma recursului, Tribunalul a stabilit că aceștia au, de fapt, dreptul legal să deschidă procesul și le-a dat câștig de cauză, fără a considera că este nevoie și de acordul mamei pentru eliberarea pașaportului copilului și plecarea în Italia a acestuia, în perioada 23 – 29 martie 2026, pentru tratament.

Citește și: El e tânărul de 18 ani care și-a sechestrat mama, apoi a ucis-o cu un ciocan. Băiatul a filmat totul și s-a lăudat în online cu fapta sa: ”Cutremurător!”

Decizia Tribunalului a venit ca un șoc pentru Mariana. Tânăra mamă se teme că bunicii parentali nu îi vor mai aduce copilul înapoi și că motivele medicale invocate ar fi fost doar un pretext pentru ca aceștia să îl ducă în Italia. De altfel, mama a mai declarat că bunicii au agresat-o atât fizic, cât și verbal, și susține că bunica băiețelului îi interzice acestuia să vorbească cu ea.

„Din momentul în care s-a produs decesul, bunicii parentali au început cu agresiuni verbale, fizice la adresa mea, inclusiv mi-au deschis proces pentru a-mi pierde custodia copilului și pentru a obține această ordonanță președințială cu scop medical, spun dânșii, cu scopul de a-mi scoate copilul din țară. Și anume în Italia, pentru că acolo locuiește fata dânsei ,și vor să se stabilească definitiv acolo. Pe ei îi interesează cel mai mult averea și nicidecum copilul.

Având în vedere că influențează copilul să nu vorbească cu mine, să nu-mi răspundă la telefon, să nu se vadă cu mine. Am și o declarație de pe urma procesului cu copilul în care copilul declară în prezența unui psiholog că: «bunica nu mă lasă să vorbesc cu mama, bunica nu-mi dă voie să mă văd cu mama și bunica nu-mi dă voie să mă aud cu ea»
”,
a declarat Mariana, potrivit sursei anterior citate.

Mariana a solicitat sprijin inclusiv de la Direcția Copilului Botoșani. În situația în care băiețelul nu va fi readus în România de bunicii parentali, Mariana a declarat că va face tot posibilul, pe căi legale, pentru a-și recupera copilul. În prezent, mai există pe rol o altă acțiune pentru stabilirea custodiei copilului.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri