Masacrul cu drujba din Timiș! Filmul complet al crimei care a șocat România! Victima și-a ajutat fiul cel mic să scape
Noi detalii cutremurătoare ies la iveală în cazul crimei din Timiş. Se pare că victima lui Dorin Muntean, Mihai Laiu, a reuşit, înainte să fie ucis, să îl ajute pe fiul său în vârstă de 14 ani să scape cu viaţă din mâinile "criminalului cu drujbă".
Victima dormea în casă, s-a trezit din cauza zgomotului puternic al drujbei şi a încercat să fugă. A reuşit să iasă prin spatele casei, a vrut să sară gardul grădinii, însă "criminalul cu drujbă" l-a pus în doar câteva secunde la pământ şi i-a luat viaţa.
În acelaşi timp, copiii lui Mihai Laiu încercau să se salveze.
"Copiii au zis că s-au baricadat în casă. E o uşă pe undeva şi tatăl a ţinut de ea. Aşa, copilul mic ori a sărit pe geam, ori pe uşă.",
În fuga lui, copilul cel mic în vârstă de 14 ani şi-a fracturat piciorul, dar a reuşit să scape cu viaţă.
Criminalul lui Mihai Laiu a fost dus la audieri, iar oamenii legii încearcă să afle toate detaliile atacului. Dorin Muntean a avut mai tot timpul probleme și nu doar cele cu legea, acesta fiind deja condamnat cu suspendare pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere, potrivit specialarad.ro.