Medici din Sibiu, amendați după moartea unei gravide. Tânăra a fost operată de urgență, iar în urma intervenției medicale a murit

Foto simbol

(Sursa foto: istockphotos)

O tânără de 33 de ani, cu sarcina oprită din evoluție, a fost operată de urgență pentru avort, la maternitatea din Sibiu. În urma intervenției, femeia a suferit mai multe complicații și a murit.

Moartea tinerei a condus la o anchetă de amploare. În urma verificărilor, s-a descoperit că, în timpul intervenției pentru avort, femeia a suferit mai multe complicații care au condus, din păcate, la deces.

Medici din Sibiu, amendați după moartea unei gravide

Specialiștii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Sibiu au ajuns la concluzia că tânăra de 33 de ani a murit din cauza unor anumite infecţii survenite în urma intervenţiei, care au dus la o insuficienţă multiplă de organe.

În acest sens, DSP Sibiu a aplicat amenzi în valoare de 2.000 de lei pentru trei medici. Amenzile au fost aplicate pentru nerespectarea protocoalelor de monitorizare înainte şi după transfuzie 

"S-a aplicat: o amendă în valoare de 2.000 lei persoanei responsabile, pentru nerespectarea proc edurii/protocolului privind monitorizarea constantă a pacientului pre/post transfuzional- pe ATI I; o amendă în valoare de 2.000

lei persoanei responsabile, pentru nerespectarea procedurii/protocolului privind monitorizarea constantă a pacientului pre/post transfuzional- pe ATI II; o amendă în valoare de 2.000 lei persoanei responsabile, pentru deficiențe privitoare la utilizarea materialului steril"
, se arată în raportul DSP Sibiu, potrivit observatornews.ro.

Reprezentanții spitalului în care a murit mămica a explicat printr-un comunicat de presă, că sancţiunile aplicate nu vizează actul medical propriu-zis, ci aspecte de natură administrativă, după cum notează Agerpres. 

"Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu ia act de concluziile controlului efectuat de inspectorii DSP Sibiu. Precizăm că sancţiunile aplicate nu au vizat aspecte legate de actul medical, ci s-au referit exclusiv la înregistrările din documentaţia medicală, de natură administrativă",  au explicat reprezentanţii spitalului.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri