O anchetă a fost deschisă la o maternitate din Buzău, după ce o mamă și-a pierdut bebelușul înainte de a naște.
O femeie internată la maternitatea din Buzău, și-a pierdut copilul înainte de naștere. Deși urma să nască natural, medicii au constatat că bebelușului nu-i mai bătea inima.
Familia a depus plângere împotriva medicilor pe care îi asigură de neglijență
Tânăra ce urma să devină mamă, este în vârstă de 19 ani și a ajuns la spital după ce au apărut primele contracții puternice.
"Când au luat-o durerile, marţi, am chemat Salvarea, am adus-o aici, a fost de gardă domnul doctor Neacşu, a văzut-o şi a zis ca poate să nască normal şi a lăsat-o într-un salon, în pat şi a zis să aştepte să intre în travaliu. Dimineaţa m-a sunat fata, plângea şi zbiera în salon, că venit şi i-a spus că a murit copilul în ea. La Buzău, totul numai bani. Nu ai bani, mori în maternitate", a spus revoltată mama fetei.
Citeste si: În primele trei luni din 2021, 106 copii au fost părăsiți în maternități și unități sanitare
Medicii au constatat mult prea târziu că inima bebelușului nu mai bate
Familia fetei acuză medicii care au tratat-o de lipsă de interes. Conducerea Spitalului Județean de Urgenta Buzău s-a autosesizat în acest caz și a declanșat o ancheta internă.
"Referitor la acest caz, conducerea spitalului a demarat o anchetă pentru a astabili cauzele care au dus la acest eveniment nefericit. Pacienta va fi consiliată de psihologul spitalului, iar cauza decesului va fi dată de catre necropsia nou-născutului care va fi făcută în zilele urmatoare", a spus Adriana Bunilă, purt de cuvânt SJU Buzău.
Citeste si: Cel mai tânăr pacient internat cu COVID-19 la Iaşi este un bebeluș de 13 zile
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.
Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.
”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.
Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.