Medicul de pe prima ambulanta care a intervenit in cazul lui Ioan Gyuri Pascu nu a folosit corespunzator trusa medicala, respectiv nu a luat aparatul EKG si nici nu a consemnat in fisa ca i-ar fi propus pacientului sa il transporte la spital, dar acesta ar fi refuzat, s-a stabilit in urma anchetei interne facute la Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov (SABIF), potrivit managerului acestei institutii, Alis Grasu. ##VIDEO26490##
Conform sursei citate, Comisia de disciplina constituita la SABIF l-a audiat pe medicul de pe prima ambulanta care a ajuns la Gyuri Pascu si a identificat doua incalcari ale regulamentului intern si fisei postului. Astfel, medicul a nu a respectat obligatia de a folosi trusele din dotarea masinii la toate interventiile si nici nu a consemnat in fisa de interventie consimtamantul pacientului in ceea ce priveste refuzul de a fi transportat la spital, desi declara ca a propus acest lucru si a fost refuzat.
"Pentru aceste abateri, comisia a solicitat Comitetului Director al SABIF sanctionarea disciplinara a medicului, in conformitate cu prevederile Codului Muncii", a declarat, joi, managerul SABIF, Alis Grasu, potrivit News.ro.
In ceea ce priveste acuzatia de malpraxis, Comisia de disciplina a SABIF si-a declinat competenta si a solicitat inaintarea dosarului catre Colegiul Medicilor Bucuresti.
Intrebata daca a vorbit cu medicul si daca acesta si-a pus vreodata intrebarea daca ar trebui sa-i faca artistului o electrocardiograma, Alis Grasu a spus: ”Nu am fost membra in aceasta comisie, dar rezultatul comisiei mi-a fost
De asemenea, intrebata daca ar fi trebuit sa i se faca o electrocardiograma lui Ioan Gyuri Pascu, Alis Grasu a spus: ”Este o problema pe care ar trebui sa o elucideze, coroborand datele cu examenul anatomo-patologic, Colegiul Medicilor”.
Ea a mai spus ca a fost anuntata despre acest caz in dimineata in care artistul a decedat, mentionand ca primul anunt l-a primit de la medicul coordonator in jurul orei 05.30.
”La raportul de garda, la ora 8.00, s-a discutat acest caz si in acel moment ne-am si autosesizat si am inceput cercetarea administrativa”, a spus Alis Grasu, mentionand ca medicul i-a comunicat ca ”toti parametrii pacientului erau normali, ca nu se impunea efectuarea unei electrocardiograme si ca nimic nu a pledat catre o afectiune cardiaca”.
Managerul Serviciului de Ambulanta Bucuresti a precizat ca toate masinile de consultatii la domiciliu au aparat pentru electrocardiografie, defibrilator semiautomat, tensiometru, insa medicul care a intervenit la Gyuri Pascu nu a luat electrocardiograful: ” Era obligata sa ia echipamentele, dar daca nu le-a luat, putea sa le ceara”.
In ceea ce priveste cea de-a doua abatere, managerul SABIF a spus ca ar fi fost corect ca medicul sa consemneze in fisa de interventie ca pacientul a refuzat sa fie dus la spital: ”Noi am prevazut acest lucru in fisa postului, astfel incat medicul sa se acopere din toate punctele de vedere ca a facut tot ceea ce trebuie ca sa-l convinga pe pacient sa adopte cea mai buna atitudine”, a mai spus Grasu.
Managerul SABIF a mai spus ca, fiind vorba despre un medic care nu a mai avut nicio abatere, trebuie analizata situatia intr-un ”mod particular”: ”Poate primi ca sanctiune maxim 10% pe trei luni, in niciun caz desfacerea contractului de munca, pana cand organele abilitate nu-si spun cuvantul”.
Actorul si muzicianul Ioan Gyuri Pascu a murit la varsta de 55 de ani, luni dimineata, in locuinta fostei sale sotii, din Bucuresti.
Redacția Știrile Kanal D