Medicul Rafila anunță că TIR-urile ATI nu sunt făcute să trateze prea mult timp pacienții

Medicul Rafila anunță că TIR-urile ATI, nu sunt făcute să trateze prea mult timp pacienții

(Sursa foto: Facebook Alexandru Rafila)

Alexandru Rafila, a afirmat, joi, că TIR-urile, special concepute pentru terapie intensivă, nu sunt făcute să trateze pacienţii mai multe săptămâni sau luni de zile. Medicul mai spune că acestea sunt utile mai ales pentru acele momentele în care secţiile ATI din spitale sunt ocupate.

”Aceste TIR-uri nu sunt făcute să trateze săptămâni sau luni pacienţii. Aici trebuie să cădem de acord cu toţii. Aceste TIR-uri trebuie să preia pentru o scurtă perioadă de timp un vârf, adică se acumulează cazurile la ATI şi am la un moment dat o săptămână sau zece zile o perioadă critică şi le folosesc, după care mă întorc în secţiile de spital. Asta e conduita corectă. Problema e că neexistând această viziune, această organizare a sistemului de sănătate încât majoritatea spitalelor din România să aibă circuite separate pentru pacienţii infectaţi cu COVID şi să existe inclusiv o coordonare la nivel judeţean a spitalelor, care să preia cazurile mai mult sau mai puţin grave, s-a ajuns probabil la această soluţie”, a afirmat Alexandru Rafila, joi, la un post TV.

Alexandru Rafila consideră că unitățile mobile pentru terapie intensivă nu sunt concepute pentru a trata pacienții COVID-19 timp de săptămâni sau luni

Medicul a mai susține că asistenţa medicală a oamenilor este responsabilitatea Ministerului Sănătăţii. Acesta mai spune că nu se poate ca pacienții să stea în aceste TIR-uri mai multe luni de zile.

Citeste si: Virusul mutant, tot mai extins în România

”Dar, din nou vă spun, asistenţa medicală de terapie intensivă şi în general a oamenilor din România este responsabilitatea Ministerului Sănătăţii care putea să spună, strategia noastră nu este legată de utilizarea acestor TIR-uri, le folosim maxim o săptămână.

La nivelul acesta aş aduce discuţia. În mod evident, nu poţi să pui pacient după pacient în aceste TIR-rui, luni de zile. Este impropriu şi intervenţia medicală este dificilă şi pentru personalul care lucrează aici”, a precizat Rafila.

Reamintim că trei pacienţi infectați cu COVID-19 au decedat, luni seară, după o defecţiune la instalaţia de oxigen a unui TIR ATI de la Spitalul Victor Babeş din Bucureşti.


De asemenea, mai mulți medici au reclamat defecţiuni la toate unitățile mobile de terapie intensivă care funcţionează, în prezent, în România.

Citeste si: Românii se pot vaccina cu serul AstraZeneca, fără programare


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, specializarea Comunicare și Relații Publice, în cadrul Universității din București.

Primii ei pași spre o carieră în jurnalism i-a făcut la postul de televiziune Kanal D, acolo unde a început mai întâi ca practicant în redacție, și ulterior a fost promovată pe o poziție de redactor de știri.

Alina are o experiență de aproape doi ani în domeniul presei și se declară pasionată de arta povestirii în scris. Printre pasiunile ei se numără și călătoriile, plimbările în natură care o inspiră de fiecare dată, lectura, dar și desenul și pictura.

Pasiunea pentru jurnalism a descoperit-o încă de pe băncile liceului, când se vedea deja în redacția unui post de televiziune cunoscut.

Acum, ca redactor de știri, poate spune că, pentru ea, scrisul înseamnă o comunicare fără blocaje, un instrument prin care poate transmite publicului multiple cunoștințe câștigate pe parcursul experienței acumulate. Uneori îi place să spună că scrisul poate însemna mult mai mult, și anume o evadare din cotidianul cenușiu, care o poate transpune într-un tărâm de poveste, plin de culoare și emoție. De asemenea, în redactarea articolelor pentru stirilekanald.ro îi place să relateze mereu adevărul și informațiile de actualitate.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri