Mesajul transmis de premierul Marcel Ciolacu după demisia Gabrielei Firea: ”Apreciez gestul său voluntar. Aştept ca şi primarii, şefii de CJ, şefi din poliţie să facă un pas în spate”

Marcel Ciolacu a vorbit despre demisia Gabrielei Firea.

Premierul Marcel Ciolacu a transmis faptul că Gabriela Firea și-a dat demisia din funcția de ministru al Familiei și crede că aceasta nu are vreo legătură directă cu centrele de bătrâni.

Marcel Ciolacu apreciază gestul voluntar al Gabrielei Firea de a demisiona și așteapta ca și alți oficiali să o urmeze.

Citește și: UPDATE: Gabriela Firea și-a anunțat demisia: ”Am decis, cu mare regret, dar hotărâtă şi cu fruntea sus, să plec din Guvernul României”

Premierul Marcel Ciolacu a transmis faptul că Gabriela Firea și-a dat demisia din funcția de ministru al Familiei

”Am avut astăzi o discuţie la Guvern cu doamna ministru Gabriela Firea pe tema ”azilelor groazei”. Îmi este foarte clar că doamna Gabriela Firea în calitate de ministru nu are nicio legătură directă cu acest caz. Cu toate acestea, a fost o presiune uriaşă în ultimele zile la adresa domniei sale, din cauza unor colaboratori ai doamnei ministru pentru care s-a probat deja implicarea.

În consecinţă, până la clarificarea tuturor aspectelor legate de acest caz, doamna Firea a decis să îşi depună mandatul de ministru al Familiei. Vreau să subliniez că apreciez gestul voluntar pe care l-a făcut doamna Firea”
, afirmă Ciolacu.

Citește și: Demisia Gabrielei Firea, mult așteptată de conducerea PSD. Se cere ca ministrul Familiei să renunțe la funcție până luni

Ciolacu așteaptă ca și primarii, şefii de Consilii Judeţene, directorii de instituţii publice locale sau şefii din poliţie care au avut o legătură cu centrele de bătrâni să îşi asume responsabilitatea și speră că vor exista mai multe demisii.

Citește și: Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru demisia ministrului Muncii, Marius Budăi. Funcția de interimar este preluată de vicepremierul Marian Neacșu

”Cel mai grav ar fi ca această indignare legitimă a societăţii să fie acoperită de un şir de demisii, iar în spate lucrurile să rămână la fel. Este nevoie de o schimbare reală, în profunzime, ca să putem repara acest sistem odios care a corupt conştiinţe în schimbul banilor. Mi-am asumat ca prim-ministru acest lucru. Şi voi merge până la capăt! Voi schimba lucrurile de sus până jos, alături de colegii mei din Guvern, de Biserica Ortodoxă Română şi de restul cultelor din România, precum şi de societatea civilă.

Nu am nicio milă pentru cei care au distrus vieţile şi sufletele unor oameni fără apărare!”, conchide Marcel Ciolacu.


Autor

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării cu visul de ”a lucra în televiziune” sau ” de a fi pe sticlă”. Ulterior, a realizat că îi place să scrie. ”Am fost printre cei ce au reușit să facă și practică în acest domeniu, eram pasionată de sport, așa că am ajuns să și scriu despre asta, chiar în perioada Mondialului din Rusia, și mi-a plăcut enorm”.

Iubește dansul și să-și petreacă timpul alături de cei dragi.

”Îmi plac subiectele picante, dar nu le ocolesc nici pe cele serioase.

Îmi doresc să învăț cât mai multe, să cunosc cât mai multe povești, poveștile oamenilor care încă mai cred în noi, presa. Vă invit să citiți articolele mele pe stirilekanald.ro!”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri