Mesajul transmis de Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Naționale a României: ,,Sărbătoarea Zilei Naţionale din acest an ne găseşte într-un nou context tensionat, provocat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei''
Potrivit Președintelui României, sărbătoarea Zilei Naționale din acest an îi găsește pe români într-o situație tensionată. Acest lucru vine în consecința războiului dintre Rusia și Ucraina.
„Celebrăm astăzi momentul istoric în care visul de secole al poporului nostru a devenit realitate. Cu emoţie şi recunoştinţă, evocăm amintirea celor care, însufleţiţi de patriotism şi conduşi de viziunea unei naţiuni moderne, au înfăptuit Unirea la Chişinău, la Cernăuţi, la Iaşi, la Alba-Iulia şi la Bucureşti. Valorile şi idealurile în care au crezut şi pentru care s-au jertfit înaintaşii noştri în Primul Război Mondial, pe Jiu, la Dragoslavele ori în bătăliile de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz sunt temelia României puternice.
Aceste valori şi idealuri ne-au dat mereu forţa de a merge înainte, chiar şi în cele mai dificile vremuri. Însă tocmai astfel de puncte de cotitură ne arată care ne sunt adevăratele repere, clarifică diferenţa dintre bine şi rău şi ne determină să ne asumăm principiile în care credem. Dificultăţile ne întăresc şi dau semnificaţie mesajului Zilei noastre Naţionale peste generaţii, şi anume că, în momentele majore ale istoriei, noi, românii, suntem solidari, punem în valoare ceea ce ne uneşte şi devenim, împreună, mai puternici şi
Preşedintele României a vorbit şi despre contextul tensionat provocat de războiul Rusia-Ucraina
Potrivit lui Klaus Iohannis, izolaţionismul şi teoriile populiste care clamează un fals naţionalism arhaic sunt perfide şi deopotrivă periculoase, pentru că găsesc teren fertil mai ales în timpuri dominate de crize profunde, aşa cum se întâmplă acum.
„Sărbătoarea Zilei Naţionale din acest an ne găseşte într-un nou context tensionat, provocat de războiul Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, un stat independent şi suveran, care dă lumii întregi, de peste nouă luni, un vibrant exemplu
de luptă pentru apărarea libertăţii şi a democraţiei. Războiul de la graniţele noastre a declanşat o criză de securitate, o criză energetică şi o criză umanitară şi a generat, totodată, o ascensiune a extremismelor şi a discursului urii. Trăim timpuri foarte complicate, care ne pun la încercare şi ne testează inclusiv sistemul de valori.Citește și: Mesajul Preşedintelui Klaus Iohannis de Ziua Națională a României (VIDEO)
Libertatea de mişcare, de gândire, de exprimare, egalitatea în faţa legii sunt atuuri uriaşe ale societăţilor democratice, care în vremuri tulburi capătă o semnificaţie şi mai puternică. Ştim cât de preţioase sunt toate acestea, dar mai ştim, şi prezentul ne demonstrează, că nu sunt nici universale, nici eterne. Sunt libertăţi şi drepturi care trebuie mereu promovate şi apărate, pentru că se câştigă foarte greu, dar se pierd infinit mai uşor.
Avem, aşadar, mare nevoie să ne consolidăm încrederea în valorile euroatlantice şi să nu ne îndepărtăm de ele. Izolaţionismul şi teoriile populiste care clamează un fals naţionalism arhaic sunt perfide şi deopotrivă periculoase, pentru că găsesc teren fertil mai ales în timpuri dominate de crize profunde, aşa cum se întâmplă acum. Când oamenii se simt debusolaţi, apăsaţi de grijile prezentului, ei cad mai uşor pradă manipulării şi dezinformării”, a completat iohannis.
România, un pilon de securitate
Acesta a adăugat faptul că România este un pilon de securitate „într-o zonă geopolitică marcată de incertitudine şi o ţară stabilă, care a făcut progrese semnificative în ultimii ani, inclusiv reforme consistente în domeniul justiţiei”.
„Această realitate este recunoscută şi de Comisia Europeană, care a dat undă verde ridicării Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru ţara noastră. Este o nouă dovadă incontestabilă că România se dezvoltă accelerat şi este un membru puternic al marii familii europene. În anii care vor urma, mai avem multe de făcut pentru a clădi o ţară realmente prosperă, rezilientă şi o voce fermă într-o lume aflată într-o perpetuă transformare. Cetăţenii au, în mod firesc, mari aşteptări de la clasa politică, mai ales în această perioadă dificilă.
Ne aflăm deja pe un drum plin de schimbări, de reforme, de eforturi de modernizare a statului, a instituţiilor, a serviciilor publice şi a infrastructurii. Este un proces de durată, pe care eu îl văd ireversibil, dar românii au nevoie de progrese cât mai tangibile şi imediate pentru creşterea bunăstării şi a nivelului de trai. Ţara noastră are la dispoziţie fonduri suficiente, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi alte programe europene, pentru a produce schimbările necesare şi îndemn autorităţile să uzeze toate instrumentele disponibile”, a mai precizat şeful statului.
Președintele României a acordat mulțumiri militarilor români şi trupelor aliate
Klaus Iohannis a mulțumit trupelor aliate și a militarilor români pentru curajul de care dau dovadă zilnic.
„Pe parcursul acestui an, România a demonstrat în numeroase ocazii că este un partener de încredere la nivelul Uniunii Europene, al NATO şi pe plan internaţional, prin demersurile întreprinse pentru sprijinirea Ucrainei, pentru apărarea Flancului Estic şi a regiunii Mării Negre, pentru consolidarea Alianţei Nord-Atlantice, dar şi pentru prevenirea unei crize alimentare globale.
Beneficiem astăzi de cea mai înaltă garanţie de securitate posibilă, iar prezenţa trupelor NATO în România demonstrează şi întăreşte angajamentul aliaţilor de a apăra întregul nostru teritoriu în faţa oricăror potenţiale pericole sau agresiuni. Securitatea ţării noastre într-un climat geopolitic atât de imprevizibil reprezintă poate cel mai de preţ bun câştigat în ultimii 30 de ani. Cu prilejul Zilei Naţionale, le mulţumesc militarilor noştri, dar şi trupelor din statele aliate care se află în România, pentru curajul şi devotamentul de care dau dovadă în fiecare zi”, a mai afirmat preşedintele Iohannis.
Sursa: News.ro
Este studentă în anul 3 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. ”Pasiunea pentru jurnalism o am încă de mică, atunci când scriam în jurnale gânduri, idei și dorințe pe care le aveam. Pasiunea s-a menținut și peste ani, realizând că acest domeniu înseamnă multă cunoaștere. Diversitatea pe care o oferă jurnalismul mă face să mă regăsesc total, drept urmare am aplicat și pentru un job în domeniu”.
Îi place să descopăr mereu locuri noi și să cunoască oameni. Natura reprezintă pentru Alexandra locul în care se deconectează de fiecare data.
Cărțile de dezvoltare personală și psihologie au devenit o pasiune pentru ea: ”Părerea mea este că ne ajută în sfera autocunoașterii, cât și în relaționarea cu ceilalți”.
”Pe viitor sper să lucrez tot în presă și să ajung un jurnalist de success”.