Descoperire uluitoare a polițiștilor.
Poliţiştii de frontieră din Satu Mare, în cooperare cu poliţiştii, au prins 40 de migranţi din Bangladesh şi Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge în final în Italia. Doi şoferi ai microbuzelor cu care erau transportaţi transfugii, ambii cetăţeni letoni, au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru trafic de migranţi.
Potrivit unui comunicat de presă, de duminică, al Poliției de Frontieră, a avut loc o acțiune comună a IPJ și a Poliției de Frontieră pentru combaterea migrației.
Ce au transmis oamenii legii
„Polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Petreşti au identificat în trafic un autovehicul înmatriculat în Slovacia, la volanul căruia se afla un bărbat, de 43 de ani, cetățean leton. În urma efectuării unui control asupra autovehiculului, polițiștii au identificat 20 de bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, toți cetățenii din Bangladesh, care nu aveau asupra lor acte de identitate. Drept urmare, șoferul leton, împreună cu grupul format din 20 de cetățeni din Bangladesh, au fost conduși la sediul STPF Satu Mare în vederea continuării cercetărilor”, transmite Poliția de Frontieră.
Citește si: Un pompier a fost arestat după ce ar fi incendiat o casă
După numai câteva ore a fost identificat și un al doilea transport de migranți.
Citește si: Un șofer beat a accidentat un pieton aflat și el în stare de ebrietate
„Câteva ore mai târziu, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berveni au depistat, pe direcția localității Berveni, alți 20 de cetățeni de origine afro-asiatică, îndreptându-se pe jos, spre frontiera cu Ungaria, iar pe sensul de ieșire din România, la PTF Urziceni, o autoutilitară înmatriculată în Slovacia, condusă tot de către un cetățean leton, în vârstă de
Citește si: Trei autoturisme au fost implicate într-un accident, la ieșirea dintr-o parcare
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, dintre migranți, trei sunt solicitanți ai statutului de azilant în România, iar restul (în afară de minori) au avize de muncă în ţara noastră. Cu toţii au declarat că intenționau să ajungă în Italia.
În cauză, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, se fac cercetări pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, pentru cei 40 de cetățeni străini, și
Citește si: Un fost primar din Mehedinți, găsit mort în propria locuință! Bărbatul era împușcat, pe un scaun
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.