Mihai Leu, mesaj de la Terapie Intensivă: "Am trecut printr-o cumpănă... sper să mă întorc la curse cât mai curând"

Mihai Leu este în continuare la terapie intensivă la Spitalul Fundeni, dar speră ca în curând să se mute într-o rezervă a spitalului și să înceapă recuperarea.

Campionul la box şi raliu Mihai Leu a postat, vineri, în social media, un mesaj emoţionant din spital, unde a ajuns din cauza unor complicaţii în contextul în care se luptă de zece ani cu cancerul.

Mihai Leu: Mă bucur să ştiu că nu sunt singur în această luptă 

“Vă mulţumesc din inimă! Am trecut din nou printr-o cumpănă, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, al medicilor şi al gândurilor voastre bune, am reuşit să merg mai departe.

Vă simt aproape, iar fiecare mesaj de încurajare mi-a dat putere. Chiar dacă acum sunt în continuare la Terapie Intensivă, sper ca în curând să mă pot muta în rezervă şi să încep recuperarea, să mă întorc la curse cât mai rapid. Sunt profund recunoscător echipei de la Spitalul Fundeni, conduse de domnul profesor Irinel Popescu. Aici lucrează nişte oameni extraordinari, dedicaţi şi cu suflet mare, cărora le datorez enorm.
Mă bucur să ştiu că nu sunt singur în această luptă şi am atât de mulţi oameni alături de mine”, a scris Mihai Leu pe Facebook.

Medicii spitalului Fundeni au anunțat miercuri că Mihai Leu, în vârstă de 56 de ani, are o stare generală mai bună.

“Este bine domnul Leu, este detubat, uşor cooperant, pe analize este mai bine. Per total o evoluţie favorabilă”, au precizat atunci reprezentanţii unităţii sanitare pentru News.ro.

Calvar reluat pentru Mihai Leu

Mihai Leu a fost transportat de urgenţă cu un elicopter SMURD sâmbătă seară, din Hunedoara. Leu a suferit o hemoragie internă, fiind internat la terapie intensivă la Fundeni.

El a mai fost internat de urgenţă din cauza complicaţiilor în lunile mai şi decembrie 2024.

În 2014, Leu a aflat că are cancer la colon.

Sportivul a petrecut atunci două luni în spital şi a fost operat de două ori.

Mihai Leu este campion absolut la raliuri şi deţine trei titluri naţionale la Viteză în Coastă.


Îți Recomandăm Și...